Amazoane...Povestea amazoanelor, intre mit si realitate

Nu exista documente oficiale care sa ateste existenta si faptele de vitejie ale amazoanelor, asa cum nu exista dovezi ale fiintarii personajelor din basmele populare. Sursele care vorbesc despre curajul salbatic al descendentelor lui Ares, despre setea lor de sange si despre stilul de viata crud al membrelor ritului amazonian sunt aceleasi care prezinta povestea fantastica a zeilor olimpieni sau cele douasprezece munci ale lui Hercule. De aceea, prezentarea amazoanelor este intr-o buna masura expunerea unor povesti stravechi acreditate cu oarecare incredere, apartinand unor autori antici de renume, ca Eschil, Homer sau Herodot.
Fiind personaje mitologice, nu se poate vorbi despre o incadrare cronologica a amazoanelor, insa, din punct de vedere geografic, exista numeroase surse care le amplaseaza originile in bazinul Marii Negre.
Diversi cronicari medievali si renascentisti acrediteaza amazoanele cu inventarea toporului de razboi, fapt in legatura cu care nu intarzie sa-si exprime uimirea. “Poate cea mai barbateasca arma de razboi a fost inventata de niste femei”, se mira in urma cu cinci secole renumitul spadasin Paulus Hector Mair. Vestimentatia lor este mai putin mentionata in izvoare istorice si mai degraba sugerata in numeroase artefacte de origine greceasca, care, in functie de perioada aparitiei, le infatiseaza diferit. Primele sculpturi le dezvaluie intr-o imbracaminte razboinica, inspirata din uniforma de lupta a zeitei Atena, amazoanele purtand coifuri. Reprezentari mai tarzii le prezinta dupa modelul lui Artemis (sora geamana a lui Apollo), arborand rochii subtiri, pentru o mobilitate ridicata, iar cele mai recente statui trimit la tendintele vestimentare ale persilor. De obicei, sunt reprezentate calarind, dar si ca pedestrasi, iar in multe picturile sunt accesorizate cu cate un singur cercel.
Se crede ca etimologia cuvantului “amazoana” provine de la termenul iranian sau persan “ha-mazan” sau “hamazakaran”, care inseamna “a face razboi”. Printre greci insa, se pare ca termenul “amazan” era folosit cu insemnatatea “fara san”. Ambele versiuni sunt viabile, atat pentru ca amazoanele erau niste razboinice aprige, cat si pentru traditia lor bine cunoscuta de taiere sau ardere a sanului drept al fetitelor, pentru o mai buna folosire a arcului si o manuire mai iscusita a sulitei.
” Unele izvoare spun ca amazoanele isi extirpau singure sanii fie pentru a se intari, fie in lupta, pentru a-si ingrozi dusmanii. Operele de arta, totusi, nu le infatiseaza mutilate, amazoanele fiind mereu sculptate sau pictate cu ambii sani, desi in mod frecvent cel drept este acoperit. In Iliada, ele sunt numite Antianeira (“cele care se lupta precum barbatii”), iar in scita erau denumite Oiorpata, termen pe care Herodot l-a tradus in greaca prin “Androktone”, “ucigase de barbati”.
In ceea ce priveste relatia cu sexul opus, informatiile sunt impartite, dar este unanim acceptat faptul ca barbatii nu erau bine vazuti de amazoane. De asemenea, acestora nu le era permis sa convietuiasca in aceleasi comunitati cu femeile razboinice sau sa aiba relatii sexuale cu ele. Legenda spune ca o singura data pe an, pentru a preveni extinctia sau pentru a-si largi randurile, amazoanele vizitau un trib invecinat format numai din barbati, de unde ii alegeau pe cei mai aratosi pentru a procrea cu ei. Unele scrieri marturisesc ca acestia erau rapiti, violati si ucisi, dar exista izvoare care prezinta consumarea evenimentului pe cale amiabila. Daca vlastarii nascuti in urma contactului erau baieti, acestia erau fie ucisi, fie retinuti pentru perpetuare si slujire sau incredintati tatilor. Fetele erau pastrate si crescute de mamele lor, initiate in agricultura si antrenate in vanatoare si in arta razboiului. Unele izvoare nu sunt atat de categorice in privinta autonomiei amazoanelor si, desi le prezinta ca dominante in comunitate, nu elimina cu totul barbatii din cercul lor, care ar fi fost indeletniciti cu treburile casei si cu ingrijirea copiilor.
 Un exemplu foarte inedit si exotic al folosirii femeilor in scopuri militare vine chiar din Libia, unde liderul Muammar al-Gaddafi si-a format garda personala numai din femei virgine, antrenate sever in arta razboiului si a luptei. In timp ce toate aceste femei care il inconjoara pe colonel sunt machiate, parfumate si dichisite, poarta pe umar si la brau mitraliere sau pistoale, fiind gata sa suprime pe loc orice posibila amenintare la adresa conducatorului lor. Adesea, in deplasarile sale in tari straine, Gaddafi se insoteste de nu mai putin de 200 de garzi de corp, o mica armata personala, alcatuita exclusiv din femei, imbracate in haine de guerilla si inarmate “pana in dinti”.
culese din sursa: Descopera.ro

Un comentariu:

  1. Anonim00:36:00

    Le bateam cu biciu pe amazoane auzi sa imi omoare copilul

    RăspundețiȘtergere