Şi-a zidit soţul, apoi i-a dat foc!

Şoc în Germania. Soprana Waltraud Gruseck (55 de ani) a recunoscut că şi-a ucis soţul, l-a zidit şi apoi i-a dat foc, fiindcă era pe cale să rămână fără proprietăţile lui de 5,5 milioane euro.
Un caz parcă desprins din filmele de groază în satul Kappel-Grafhausen (landul Baden-Württemberg).
Cântăreaţa de operă Waltraud Gruseck l-a ucis pe soţul său, fermierul Hermann Hilss (70 de ani), şi apoi a angajat un bărbat care să facă pe sosia acestuia.
Femeia a recunoscut că l-a zidit, apoi l-a scos şi, pentru că încă mai respira, i-a dat foc. A aruncat cenuşa şi oasele ce nu au ars într-un râu.
Femeia l-a dat dispărut pe Hilss după care a căutat un bărbat care să-i semene. A dus tratative cu zece posibile sosii până ce s-a oprit la persoana care i-a convenit.
L-a machiat pe bărbatul ales pentru a semăna cât mai bine cu soţul său după care s-a prezentat împreună cu acesta la un notariat. Folosindu-se de semnătura sosiei, soprana şi-a trecut pe numele ei toate proprie­tăţile lui Hilss.
Femeia l-a ucis pe fermier, fiindcă se despărţise de ea şi urmărea să o lase fără ambele case ale lui din sat.
Crima a fost descoperită după ce una dintre sosii cu care tratase pentru a juca rolul soţului a turnat-o la poliţie.
Sursa: infoportal.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu