Germania ar putea renunţa la euro....money.ro

Germania ar putea ieşi din actuala uniune monetară a Europei pentru a crea un bloc monetar mai mic, în condiţiile în care criza din Grecia riscă să transforme zona euro într-un ţinut al “desfrâului fiscal”, spun analiştii Morgan Stanley, citaţi de Bloomberg

Foto 1 (din 1)
Măsurile pentru salvarea Greciei au creat "un precedent nefast pentru celelalte ţări membre ale zonei euro şi au făcut foarte probabil faptul ca, în timp, zona euro să degenereze într-o zonă a desfrâului fiscal, a slăbiciunii monetare şi a presiunilor inflaţioniste ridicate”, spune Joachim Fels, co-chief global economist la Morgan Stanley.

“Dacă situaţia stă astfel, ţările care preferă stabilitatea preţurilor, cum este Germania, ar putea ajunge la concluzia că le-ar fi mai bine cu o uniune monetară mai mică, dar mai puternică”, adaugă acesta.

“Lecţia pe care o vor învăţa ţările din zona euro din ajutorul oferit Greciei este că, indiferent de cât de rău încalci regulile Pactului de Stabilitate şi Creştere, ajutorul financiar va veni, dacă ajungi la limită. Acest lucru introduce o problemă de ordin moral în ecuaţia europeană. Derapajele fiscale din celelalte ţări sunt acum mai degrabă probabile, decât improbabile”, adaugă Fels.

Acesta a precizat că ruperea zonei euro nu este “scenariul principal” al Morgan Stanley, dar că riscul este “departe de a fi neglijabil”.

Liderii UE au ajuns la un acord privind pachetul de ajutor financiar ce va fi oferit Greciei, ce constă în suma de 45 miliarde de euro, sub forma unor împrumuturi cu o dobândă de 5%, peste cea a FMI-ului, însă sub nivelul la care Grecia s-a împrumutat din pieţele internaţionale.

Chiar dacă ajutorul “a micşorat clar” riscurile ca Grecia să rămână fără lichidităţi pe termen scurt, problema solvenţei pe termen lung “rămâne fermă pe poziţie”, spune Fels.

“Evoluţiile recente cresc semnificativ riscurile pe termen lung ca euro să se rupă”, iar “scenariul în care o ţară sau un grup de ţări vor vrea să plece şi să introducă o monedă mai puternică este mai probabil decât acela în care o ţară va vrea să plece pentru o monedă devalorizată”, adaugă economistul Morgan Stanley.
Sursa: money.ro

Un comentariu:

  1. Da, din păcate, se pare că omul are dreptate: s-a creat un precedent. Cu morala şi învăţămintele de rigoare...

    RăspundețiȘtergere