Românii vicecampioni europeni la băut.

 Comisia Europeană a dat publicităţii un studiu din care reiese că îi întrecem chiar şi pe britanici la beţii
Singurii care ne surclasează în această privinţă sunt irlandezii
Consumul excesiv de alcool înseamnă, în perspectiva reprezentanţilor UE, mai mult de cinci pahare per ocazie


În lume există o percepţie bine împământenită că britanicii sunt o naţie de beţivi. Că străzile lor sunt pline, vinerea şi sâmbăta, de tineri, care vomită unii pe alţii şi care, mai apoi, aglomerează camerele de gardă ale spitalelor. Li se reproşează adesea că nu au "cultura cafenelelor", aşa cum o au cei din Europa Continentală.
Totuşi, dintr-un studiu recent al Comisiei Europene, reiese că românii sunt chiar mai vicioşi decât britanicii. Altfel spus, suntem pe locul doi în întreaga Europă la numărul de beţii, fiind surclasaţi doar de irlandezi. Şi, culmea, Marea Britanie nu se găseşte decât abia pe al cincilea loc, după Austria şi Germania. Britanicii împart locul cinci alături de Spania şi Grecia - ţări cunoscute pentru numărul foarte mare de cafenele pe care îl au şi mai puţin pentru cel al pub-urilor şi barurilor.
"Cei care beau în mod frecvent mai mult de cinci băuturi per ocazie nu sunt comasaţi doar într-o anumită zonă a Uniunii Europene, ci sunt dispersaţi pe întregul continent", se arată în sondajul realizat de cei de la Comsia Europeană, citat de EUoberver.
Studiul, care a cuprins 27.000 de persoane, arată că, în Irlanda, 44% din populaţie se îmbată cel puţin o dată pe lună. Irlandezii sunt urmaţi îndeaproape de români - 39% şi de germani şi austrieci - fiecare cu 36 de procente. Topul este completat de Marea Britanie, Spania şi Grecia, unde cel puţin o treime din populaţie (34%) bea mai bine de cinci pahare per ocazie.
Totodată, faţă de ultimul sondaj realizat de Comisia Europeană, în Austria, Belgia, Irlanda, Slovacia şi Spania, a scăzut procentajul celor care atunci când ies în oraş beau mai mult de cinci băuturi. În acelaşi timp, în mult mai însoritele ţări Cipru, Grecia şi Portugalia - unde există foarte multe terase şi cafenele în aer liber, rata vicioşilor a crescut de la ultimul studiu, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru Lituania.

Criza a crescut numărul celor care beau

Mai mult, studiul a arătat că, în condiţiile crizei economice, numărul celor care beau mai bine de cinci pahare la o ieşire a crescut cu 2 procente. Astfel, numărul acestora a crescut de la 15 la 17%. Numărul reprezintă procentajul persoanelor care se îmbată cel puţin o dată pe săptămână.

Românii beau mai multă bere decât apă

Rezultatele studiului realizat de Comisia Europeană nu sunt deloc surprinzătoare, având în vedere că, în România, cea mai consumată băutură este berea. Abia apoi urmează apa îmbuteliată şi sucurile carbogazoase. Mai mult, conform unui studiu realizat de compania de consulanţă A.T. Kearney, 73% din consumul de băuturi alcoolice este acoperit de bere. Potrivit studiului, la nivelul anului 2008, cele trei băuturi au realizat, împreună, nu mai puţin de două treimi din consumul total de băuturi comercializate pe plan local.
Studiul, realizat de Comisia Europeană, a cuprins 27.000 de persoane şi arată că, în Irlanda, 44% din populaţie se îmbată cel puţin o dată pe lună.
Irlandezii sunt urmaţi îndeaproape de români - 39% şi de germani şi austrieci - fiecare cu 36 de procente. Topul este completat de Marea Britanie, Spania şi Grecia, unde cel puţin o treime din populaţie (34%) bea mai bine de cinci pahare per ocazie.
Sursa: infoportal.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu