Cu cât trăieşte lunar o familie de români.... fara ratele bancare sau chiria.

ANALIZĂ EVZ. Doi adulţi şi un copil au nevoie de 2.100 de lei / lună pentru un trai la limita decenţei. Atenţie: n-au fost luate în calcul ratele bancare sau chiria.
 Care sunt costurile lunare ale unei familii? Mâncare, utilităţi, îmbrăcăminte şi timp liber. Toate acestea, produs cu produs şi factură cu factură, le-am adunat şi la final am tras linie ca să vedem, în medie, care ar trebui să fie bugetul mediu al unei gospodării în România.
Modelul nostru: o familie cu un copil, elev de şcoală generală. Locuiesc la oraş, într-un apartament cu două camere, sunt proprietari şi nu au niciun credit la bancă, deci nicio datorie.
 465 de lei pentru mâncare
Prima dată am luat în calcul mâncarea. Potrivit statisticilor, o bună parte din banii românillor se duc pe alimentaţie. Familia noastră nu exagerează la mâncare, dar nici nu o neglijează. Astfel, am hotărât că cel mai bine ar fi să ne ghidăm după lista din legea „coşului minim de cumpărături”, după calculele căreia s-a stabilit între 2000 şi 2004 salariul minim pe economie.
Specialiştii în nutriţie care au colaborat pentru întocmirea acestei legi au cuprins o varietate de produse alimentare pe care ar trebui să le consume lunar o familie cu un copil. Pe lângă alte produse, aceştia mănâncă lunar aproape 32 kg de pâine, 3 kg de mere, 2,5 kg de carne de porc şi 2,8 kg de pasăre, 14 litri de lapte şi 42 de ouă.
Cu lista în mână, am cules preţ cu preţ dintr-o piaţă, apoi dintr-un hipermarket şi am făcut o medie pentru fiecare produs în parte. Apoi, am calculat la suta de grame, întocmai datelor propuse de lege. La final am tras linie. Potrivit specialiştilor care au făcut lista, 465 de lei ar trebui să cheltuiască pe mâncare în momentul de faţă o familie cu un copil.

În medie, 300 de lei la întreţinere
O mare parte din buget se duce pe facturi, utilităţi şi alte servicii. Astfel, potrivit ofertelor existente în momentul de faţă, am stabilit că două telefoane mobile care să fie cuprinse într-o factură de 50 de lei ar fi suficient. Abonamentul la cablu şi internet nu depăşeşte 70 de lei, iar curentul 80 de lei.
La întreţinere am adunat toate facturile din timpul anului, inclusiv pe cele de iarnă, mai scumpe din cauza agentului termic şi am făcut o medie. Dacă într-o lună de iarnă plăteşte 450 de lei, iar în vară 200 de lei, a reieşit că la apartamentul cu două camere, în medie, familia noastră plăteaşte lunar în jur de 300 de lei.

Maşina costă 410 lei pe lună

Pentru maşină, pe care soţul o foloseşte să meargă la serviciu şi să ducă copilul la şcoală, s-ar aloca lunar 370 de lei. Consumul mediu ar fi de 8% şi mai adăugăm lunar un buget de întreţinere de 40 de lei, în care ar intra schimbarea uleiului de exemplu.
În acest buget pentru maşină intră inclusiv drumul la cumpărături, la picnic, dar şi deplasările mai lungi, în vacanţe. Astfel, toate acestea adunate au dat suma de 980 de lei.
Pentru copil s-ar cheltui în jur de 120 de lei
Am trecut apoi la cheltuielile pentru haine şi încălţăminte. Familia are deja o garderobă pe care nu o schimbă în totalitate, dar şi-o înnoieşte. Pe lângă ce are deja, soţul ar avea nevoie de: 3 perechi de papuci (de toamnă, iarnă şi primăvară) pentru care ar aloca în jur de 40 de lei pe lună, 2 pulovere - 120 de lei, 3 cămăşi de aceeaşi valoare, 5 - 200 de lei, 2 - 240 de lei, o geacă - 200 de lei, dar şi lenjeria intimă, care ar lua din buget 140 de lei pe an. În total, hainele şi încălţămintea soţului ar trebui să coste 125 de lei pe lună.
Soţia ar avea nevoie de un buget de 60 de lei pe lună pentru încălţăminte. Aici ar intra sandale, 2 perechi de pantofi de primăvară şi de toamnă, dar şi cizme de iarnă. Pentru 2 fuste, 2 rochii, 5 bluze şi lenjeria intimă ar aloca în jur de 75 de lei pe lună. În total: 165 de lei.
Copilului îi trebuie lunar cam 100 de lei. Din această sumă se cumpără: încălţăminte pentru fiecare sezon, haine pentru iarnă (geacă, 2 fulare, mănuşi), 2 pulovere, 3 cămăşi, 5 bluze, 6 tricouri, 3 perechi de pantaloni lungi şi 2 scurţi.
Pe lângă aceste cheltuieli ale copilului mai adăugăm şi cele pentru şcoală şi educaţie - 20 de lei lunar pentru rechizite (3 stilouri, 15 pixuri, 20 de creioane, 40 de caiete şi rucsac).

230 de lei din venituri pentru vacanţe

În timpul liber, dacă toată familia ar merge la 5 piese de teatru şi de 6 ori la cinematograf, trebuie să aloce din buget în jur de 45 de lei.
Chiar dacă vacanţele le petrec de două ori pe an, trebuie să aibă şi acestea o cotăparte lunară din buget. Astfel, pentru o vacanţă la munte, la Azuga de exemplu, şi una la mare, la Eforie Nord, familia ar trebui să strângă lunar câte 230 de lei.
După ce am adunat, de la banii pentru mâncare, haine şi până la cei destinaţi timpului liber, am tras linie. În total: 2.083 lei. Calculul este relevant pentru o familie care nu are nicio datorie. Altfel, cheltuielile cresc atunci când vorbim de o familie care plăteşte chirie, are un credit ipotecar sau de plătit orice altfel de împrumut.
Sursa:evz.ro

2 comentarii:

  1. depinde si de oras dar oricum in medie un cuplu are nevoie de cel putin 1800 de lei

    RăspundețiȘtergere
  2. Unii sunt de părere că maşina şi vacanţele nu sunt obligatorii...

    RăspundețiȘtergere