Prins ca a luat concediu medical fiindca nu i s-a acordat concediu de odihna

Traian Boteanu a fost verificat de poliţia bolilor închipuite, iar doctorul lui a luat amendă. Medicul care a eliberat pentru Traian Boteanu concediul de boală a fost sancţionat cu 2.500 de lei pentru că nu a verificat cu atenţie documentele pacientului.
Traian Boteanu (29 de ani), din Galaţi, este primul angajat care a fost verificat de către poliţia concediilor medicale. Bărbatul lucrează ca inginer la Direcţia Judeţeană pentru Sport (DJS) şi supervizează lucrările care se fac în bazele sportive gălăţene. 
Acesta a solicitat săptămâna trecută trei zile de concediu de odihnă, care nu i-au fost însă aprobate de către Maria Magdalena Irincu, director al instituţiei respective. Angajatul a venit apoi cu un concediu medical, cu diagnosticul de gastrită şi duodenită, valabil tot trei zile, exact în perioada în care i se refuzase cel de odihnă.
Coincidenţa evidentă a determinat-o pe directoarea DSJ să apeleze la noua lege şi a solicitat Casei Judeţene pentru Asigurări de Sănătate (CJAS) Galaţi să verifice dacă Boteanu este într-adevăr bolnav. „Am suspectat că s-a dat un concediu medical «la mica înţelegere» pentru că este prea mare coincidenţa", a declarat directoarea.
2.500 de lei, sancţiune pentru neatenţie
În urma solicitării angajatorului, CJAS a fost în control la medicul Mihăiţă Dănilă, cel care a eliberat concediul medical. Doctorul a fost amendat de CJAS cu 2.500 de lei. Amenda nu s-a dat pentru diagnostic, ci pentru că adeverinţa de concediu medical nu a fost corect completată.
„Am plătit amenda imediat, pentru că, dacă nu o achitam în 24 de ore, primeam sancţiunea maximă, adică 5.000 de lei. Cine a eliberat adeverinţa nu trecuse pe ea numărul de zile de concediu medical pe care le-a avut pacientul în ultimele 12 luni. M-am uitat pe alte date de identificare a pacientului, iar chestia asta pur şi simplu nu am văzut-o", a spus dr Dănilă.
Medicul crede că a căzut în mijlocul unui conflict de la locul de muncă al pacientului. „Am fost o victimă colaterală, plătesc pentru o mică neatenţie, pentru o chestie pur funcţionărească. Este singura mea sancţiune în 40 de ani de medicină", a adăugat medicul Mihăiţă Dănilă.
Pe de altă parte, Traian Boteanu susţine că este nevinovat şi că nici măcar nu a fost verificat la adresa pe care a trecut-o în declaraţia obligatorie completată la medic.
„Se poate vedea din fişa medicală că am avut multe probleme cu gastrita. Aveam deja probleme personale, iar refuzul conducerii de a-mi da câteva zile de concediu de odihnă mi-a amplificat supărarea. Probabil şi pe fondul stresului au reapărut durerile şi am fost la medic. Am ales să stau în acele zile la munte, aveam nevoie de linişte. Sunt şocat de amploarea pe care a luat-o cazul meu", a declarat Traian Boteanu. 
Zilele de concediu vor fi plătite
Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Galaţi ne-a declarat că nu poate lua nicio măsură împotriva pacientului, care va fi plătit pentru perioada în care a stat în controversatul concediu medical.
„Deocamdată nu putem dovedi că diagnosticul este incorect. În plus, concediile medicale de sub şapte zile nu sunt decontate de la bugetul nostru, ci de la bugetul angajatorului", ne-a declarat Olimpia Buzia. La rândul ei, şefa DJS spune că nu are încotro şi că, atâta vreme cât certificatul medical nu a fost anulat, îi va plăti lui Traian Boteanu zilele de concediu medical.
Prea multe concedii de boală
Prin această măsură, Ministerul Sănătăţii urmăreşte reducerea drastică a numărului celor care fraudează sistemul de acordare a concediilor medicale. Potrivit reprezentanţilor ministerului, cele mai multe concedii medicale s-au luat în lunile ianuarie, martie şi septembrie ale anului trecut. Acestea sunt luni în care românii pleacă de la serviciu pentru munca în agricultură.
„Este inadmisibil ca aproximativ 6% din Fondul Unic de Asigurări de Sănătate să fie cheltuit pe plata concediilor medicale, multe dintre ele fără justificare. De exemplu, suma plătită în 2009 pentru concediile medicale a fost de aproximativ 923 de milioane de lei, ceea ce înseamnă dublarea cheltuielilor faţă de anul 2006, când s-au plătit 482 de milioane de lei", a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.
"Se poate vedea din fişa medicală că am avut multe probleme cu gastrita. Probabil şi pe fondul stresului au reapărut durerile şi am fost la medic."
Traian Boteanu
pacient
"Am plătit amenda imediat, pentru că, dacă nu o achitam în 24 de ore, primeam sancţiunea maximă, adică 5.000 de lei."
dr Mihăiţă Dănilă
medic
"Am suspectat că s-a dat un concediu medical «la mica înţelegere» pentru că este prea mare coincidenţa."
Maria Irincu
angajator
Noi reguli pentru concediul de boală
Potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 36/2010, privind acordarea concediilor medicale, angajaţii care solicită zile libere pe caz de boală au obligaţia să completeze o declaraţie pe propria răspundere cu adresa la care pot fi găsiţi pe perioada concediului. Această adresă nu trebuie să fie aceeaşi cu adresa de domiciliu din buletin.
Prin aceeaşi declaraţie, angajatul ia la cunoştinţă faptul că poate fi vizitat de reprezentanţii plătitorilor de indemnizaţie (angajatorul sau Casa de Sănătate) în intervalele orare 8.00-11.00, 12.00-17.00 şi 18.00-20.00. Pacientul va semna de asemenea că este de acord ca în cazul nerespectării condiţiilor să i se sisteze plata indemnizaţiei.
Sursa: infoportal

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu