Filbaserina sau Pink Viagra pentru femei

Cu toate ca a fost lansata prin intermediul unei costisitoare campanii publicitare care promitea femeilor culmi inimaginabile ale libidoului, condimentate cu valuri de orgasme, filbaserina sau asa-zisa viagra pentru femei se pare ca nu se ridica deloc la nivelul asteptarilor clientelor care au testat-o. Din acest motiv, forurile medicale se abtin sa dea unda verde pentru mult asteptata Pink Viagra.

Inspectorii din cadrul U.S. Food and Drug Administration declara ca nu au reusit inca sa dea un verdict final in privinta celor doua teste prin care cercetatorii doreau sa verifice virtutile si avantajele promise de catre promotorii Pink Viagra.

Departe de a produce o sporire semnificativa a libidoului feminin, filbaserina oferea doar ocazia unor senzatii sexuale usor mai puternice decat cele obisnuite. In plus, noul afrodisiac provoaca o serie de efecte secundare nedorite, precum ameteli, depresii, senzatii de disconfort si chiar lesin.

Pe langa aceste aspecte, viagra pentru femei isi face efectul doar in urma unui tratament de cateva saptamani, deci este departe de a putea fi ingerat cu cateva zeci de minute inaintea actului sexual, precum varianta masculina.

Deciziile autoritatilor medicale americane au adus dezamagire in tabara concernului german Boeheringen Ingelheim, care spera sa obina profituri de peste 3 miliarde $ in acest an, rezultate doar din vanzarea de Pink Viagra in Statele Unite.

"Problematica sexualitatii feminine este deja o zona foarte complexa, spre deosebire de caracteristicile disfunctiilor sexuale masculine, unde totul functioneaza in urma unor mecanisme mai simple. Personal, nu cred ca se va inventa vreodata o pastila care sa ofere femeilor orgasm instant, deoarece orgasmul la femei apare in urma unor factori diferiti de natura psiho-emotionala", este de parere Dr. Elizabeth Kavaler, urolog in cadrul Lenox Hill Hospital din New York.
Sursa: descopera

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu