Are 3 ani si cantareste 63 de kg



Un copilaş cu greutate de adult. La numai 3 ani, Xiao Hao cântăreşte deja 63 de kilograme, spre disperarea mamei sale. Îl duce la înot şi-l obligă să facă exerciţii fizice, fără rezultat.
Chinezoaica Xiao Lindin provincia Guangzhou este îngrozită că fiul ei, Xiao Hao, a ajuns să cântărească de circa cinci ori mai mult decât copiii de vârsta lui.
Băiatul are deja 63 de kilograme, depăşind chiar greutatea mamei lui, care este o femeie micuţă de statură. La 3 ani, un copil normal are în jur de 14 kilograme (între 11,8 kilograme şi 16,8 kilograme).
Doctorii nu reuşesc să înţeleagă de ce bietul Xiao Hao a ajuns să capete dimensiuni gigantice pentru vârsta lui.
Unii cred că
băiatul ar putea avea tulburări hormonale, alţii sunt convinşi că este o victimă a sindromului Micul Împărat, care afectează familiile chineze obligate să aibă numai un singur copil, de foarte multe ori supraalimentat şi răsfăţat.
Xia Hao nu a fost primit la mai multe grădiniţe, de teamă să nu-i pună în pericol pe ceilalţi copii. Nu face nici un rău, dar îi place să se joace şi i-ar putea accidenta cu greutatea lui.
Până la urmă, mama sa a reuşit să-i înduioşeze pe responsabilii unei grădiniţe, care l-au primit pe copilul uriaş.
Însă Xiao Hao plânge mereu că nu se satură cu porţiile primite la masă.
Sursa: click.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu