Extraordinar...Are inima in afara toracelui!!!

O fetiţă în vârstă de un an şi jumătate, din Rusia, s-a născut cu o gravă malformaţie cardiacă: inima ei s-a dezvoltat în afara pieptului, informează news.ninemsn.com.au.Beersheba Mihitaryants suferă de exocardie, o malformație congenitală cardiacă în care inima este parțial sau total ieșită în afara pieptului, ca urmare a unui defect de închidere a peretelui toracic anterior.
Deşi au mai fost înregistrate astfel de cazuri în lume, boala este foarte rară astfel încât fiecare pacient în parte trebuie tratat în mod diferit. Statistica arată că doar unul din opt milioane de bebeluşi se poate naşte cu aşa ceva, iar de cele mai multe ori acesta moare în primele zile de viaţă.
"În peste 15 ani de practică medicală nu am întâlnit o anomalie ca aceasta", a declarat Dmitry Noskov, expertul care s-a ocupat de fetiţa de un an şi jumătate.
"Am studiat toată literatura de specialitate şi am căutat pe Internet, însă nu am găsit un caz asemănător", a mai spus el.
Beersheba a fost supusă câtorva intervenţii chirurgicale încă de la naştere şi urmează un tratament medicamentos foarte riguros. La împlinirea vârstei de doi ani, ea va fi din nou operată, însă medicii sunt rezervaţi în legătură cu şansele ei de supravieţuire.
Cel mai în vârstă om care suferă de această maladie este un american, Christopher Walls, în vârstă de 34 de ani. Sursa: infoportal.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu