92 % dintre afgani nu ştiu nimic despre atacul asupra turnurilor gemene

Foto Arhivă EPAChiar în ziua în care la Lisabona are loc deschiderea unui nou summit NATO, ce va avea pe ordinea de zi tranziţia controlului din Afganistan către forţele de ordine locale, un studiu realizat în această ţară şochează opinia publică internaţională.

Astfel, o cercetare realizată în două provincii-cheie din sudul Afganistanului, Helmand şi Kandahar, relevă faptul că 92 % dintre locuitorii intervievaţi nu ştiu nimic despre atacul asupra turnurilor gemene din New York, de pe 11 septembrie 2001, şi deci nu au
habar de motivul pentru care au fost atacaţi de trupele NATO.
Raportul a fost realizat de Consiliul Internaţional pentru Securitate şi Dezvoltare, şi s-a bazat pe intervievarea a 100 de locuitori din cele două provincii menţionate.
"Lipsa de cunoaştere a motivelor pentur care noi suntem aici contribuie la scepticismul lor cu privire la operaţiunile militare NATO şi înlesneşte misiunea talibanilor. Trebuie să le explicăm afganilor de ce suntem aici, să-i convingem şi să le arătăm că viitorul lor este mai bun alături de noi, decât alături de talibani", a declarat Norine MacDonald, preşedintele forului care a realizat cercetarea, pentru Reuters.
Sursa:  infoportal

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu