Primul avion supersonic romanesc

Dupa ce pe 1 octombrie a lansat prima racheta spatiala romaneasca, Asociatia Romana pentru Cosmonautica si Aeronautica (ARCA) a anuntat ca de la jumatatea lui 2011 incepe testele cu primul avion supersonic romanesc, planul fiind ca intaiul zbor supersonic sa fie facut la sfarsit de 2012, cu decolare si aterizare pe suprafata Marii Negre. ARCA spera ca pana in 2015 va putea trimite un robot pe suprafata Lunii, ca parte a concursului Google Lunar X Prize la care participa 20 de organizatii, printre care si ARCA.
Asociatia a anuntat proiectul E - 111 care consta in construirea primului avion supersonic romanesc gandit sa atinga o viteza de peste 1.500 km/h. Testele vor incepe la jumatatea lui 2011: "Vor fi intai teste pentru cabina aparatului, se vor ridica o serie de cabine la altitudini de 2.000 - 3.000 de metri cu elicoptere Puma deasupra Marii Negre, vor fi aruncate din elicopter, se va face testul de reintrare in atmosfera si recuperarea lor cu parasutele proprii, apoi tot anul viitor vom face si testele de motor, in timp ce pana la sfarsitul lui 2011 speram sa prezentam intregul avion cu structura, cu motorul. Testele de zbor vor incepe la jumatatea anului 2012, iar la sfarsit de an 2012 speram sa realizam primul zbor supersonic", a spus Dumitru Popescu, presedinte al ARCA.
Avionul va fi construit la Ramnicu Valcea, in prezent s-a trecut la realizarea matritelor pentru forme, iar motorul va fi realizat tot in Valcea. E - 111 va avea capacitatea de zbor supersonic cu viteze de
Mach 1,5 la altitudini de 16.000 m, in cazul transportului rachetei Haas II, iar in cazul folosirii ca platforma de dezvoltare a tehnologiilor pentru turismul spatial, va dezvolta viteze de Mach 2,6 la altitudini de 30.000 m. Secventa de zbor tipica a acestui aparat cuprinde decolarea de pe suprafata marii, executarea unui zbor orizontal de accelerare, pana la viteze subsonice ridicate, urmat de ascensiunea rapida, in circa doua minute, pana la altitudinea de 16.000 m. La aceasta altitudine avionul va elibera - intr-o etapa ulterioara a programului - racheta Haas II, care va urma programul de zbor propriu si va fi capabila sa atinga viteze de 14 km/secunda (peste 40.000 km/h). Avionul va avea un echipaj format din doua persoane, pilot si navigator, urmand sa devina primul avion supersonic romanesc. Cabina avionului este separabila si este echipata cu doua parasute propulsate cu motoare racheta proprii. Astfel, cabina avionului poate fi separata de avion la viteze de Mach 0 - 1,2 si inaltimi de 100 m si poate aduce echipajul in siguranta pe suprafata marii. Propulsia va fi asigurata de un motor racheta cu combustibil lichid, functionand cu apa oxigenata si kerosen. Popescu a explicat ca apa oxigenata nu este asemanatoare cu cea din farmacii, cu 3% concentratie, ci una cu totul speciala, cu concetratie de 85%.
Dorinta ARCA ramane insa sa castige competitia Google Lunar X Prize care ofera un premiu fabulos de 30 milioane dolari organizatiei independente care poate trimite un robot pe Luna. ARCA si alte 20 de companii sunt in cursa, iar Popescu spune ca organizatia pe care o conduce are sanse sa castige, chiar daca se bate cu organizatii din tari mai bogate: "Multe concursuri din domeniul aeronauticii au fost castigate de oameni sau organozatii la care nu se astepta nimeni, dar nu banii sunt totul pentru ca in general cand ai bani multi te lenevesti, nu cauti solutii, nu inovezi", spune Popescu. Cerintele programului prevad ca organizatiile participante sa fie finantate din surse exclusiv private, robotul sa se deplaseze cel putin 500 de metri pe suprafata Lunii, sa trimita in direct imagini in calitate SD si inregistrari in calitate HD. Robotul nu este inca gata, insa la inceput de 2011 ARCA va anunta un partener cu care va lucra la robotel. Programul este finantat integral din surse private, prin sponsorizari si donatii, ARCA fiind o organizatie non-guvernamentala fara venituri proprii. Principalul partener al ARCA este BRD - Groupe Societe Generale, iar printre sponsori se numara Rompetrol, Calor si Cronos Mobile. ARCA a lansat din largul Marii Negre la 1 octombrie Helen 2, prima racheta spatiala romaneasca ce a ajuns la o altitudine de 40.000 de metri.
Sursa: hotnews.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu