Un robot a fost reactivat dupa o jumatate de secol

Unul dintre primii roboti umanoizi britanici a fost “reactivat” de constructorul sau, dupa ce zacuse in garaj timp de aproape 50 de ani.
Tony Sale - astazi in varsta de 79 de ani -, fost pilot in aviatia regala britanica, a fost pasionat de robotica inca din copilarie.
In anul 1950, cand avea doar 19 ani, el l-a construit pe George (robotul), folosind, in cea mai mare parte, metal recuperat dintr-un avion prabusit. Costurile fabricarii s-au ridicat, astfel, la doar vreo 15 lire sterline.
La vremea respectiva, uimitorul robot - a carui infatisare este evident inspirata din cea a Omului de Tinichea din povestea "Vrajitorul din Oz" - controlat prin telecomanda radio, capabil sa mearga si sa vorbeasca, a produs senzatie.

Din pacate, computerele acelor vremuri erau mult prea primitive si greoaie pentru a
putea fi folosite intr-un asemenea proiect, astfel incat George nu a putut evolua pana la memoria si "inteligenta" robotilor de azi.
Robotul a petrecut 45 de ani in garaj, pana cand Tony Sale s-a gandit sa-l puna la incercare. Spre surpriza tuturor, dupa ce i-au fost lubrifiate articulatiile si i s-au montat baterii noi, robotul s-a pus in miscare, raspunzand perfect la comenzi.
Tony Sale l-a donat pe George Muzeului National al Computerelor - la a carui infiintare a contribuit -, pentru a fi expus drept unul dintre primele exemplare de roboti umanoizi construiti in Marea Britanie.
Sursa: descopera.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu