Anularea unor clauze din contractele de credit


Dosar nr. 14629/300/2009
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREŞTI-SECŢIA CIVILĂ
Sentinţa civilă nr. 8352
Şedinţa publică din data de 10.11.2009
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE: [...]
GREFIER: [...]
Pe rol se află soluţionarea cauzei civile, având ca obiect acţiune în constatare, privind pe reclamanţii [...] şi [...], în contradictoriu cu pârâta S.C.[...]bank România S.A.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns reclamanţii şi reprezentantul pârâtei – consilier juridic [...], cu împuternicire de reprezentare juridică aflată la fila 10 de la dosar.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, reclamanta invocă o chestiune prealabilă, respectiv rectificarea încheierii de şedinţă pronunţată la data de 27.10.2009, în conţinutul căreia s-a arătat că excepţia netimbrării capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale ar fi fost invocată prin întâmpinarea formulată de către pârâtă, fiind de fapt
invocată prin intermediul concluziilor scrise formulate de aceasta în faţa Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială.
Reprezentantul pârâtei arată, cu privire la acelaşi aspect, că a invocat excepţia prin concluziile scrise formulate, şi nu prin întâmpinare, având în vedere că Tribunalul Bucureşti a citat reclamanţii cu menţiunea de a indica în lei valoarea capetelor 1 – 3 de cerere şi de a timbra la această valoare şi, faţă de aceasta, invocă dispoziţiile art. 136 din Codul de procedură civilă, cu menţiunea că la termenul de la data de 06.10.2009, în debutul dezbaterilor, a ridicat problema timbrajului, neavând anterior posibilitatea să ia cunoştinţă de conţinutul sentinţei civile pronunţate de către Tribunalul Bucureşti şi, faţă de cele arătate de către instanţa de judecată privind exprimarea unui punct de vedere relativ la acest aspect, a trecut mai departe în dezbateri.
Reclamanta arată, în continuare, că pârâta nu a invocat o veritabilă excepţie de netimbrare, pentru aceasta invocând dispoziţiile art. 160 din Codul de procedură penală.
Instanţa dispune rectificarea încheierii de şedinţă pronunţate la data de 27.10.2009, în sensul de a se trece că excepţia de netimbrare a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale a fost invocată prin concluziile scrise formulate de către pârâtă în faţa Tribunalului Bucureşti, la termenul de judecată de la data de 04.05.2009, excepţie de ordine publică, pe care o pune în discuţia părţilor.
Reprezentantul pârâtei solicită admiterea excepţiei invocate cu concluziile formulate înscris privind acest aspect.
Reclamanta solicită respingerea excepţiei netimbrării capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale, având în vedere dispoziţiile art. 15 lit. j) din Legea nr. 146/1997, cărora le dă citire, faţă de izvorul pretenţiilor, şi nu faţă de natura prejudiciului, precum şi dispoziţiile deciziei nr. 1826/13.03.2002 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în SET nr. 4/2002 al C.S.J., precum şi decizia nr. 778/12.05.2009 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 465/06.07.2009, depunând în susţinere deciziile invocate şi jurisprudenţă relevantă privind acest aspect.
Instanţa, deliberând asupra excepţiei netimbrării capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale, invocate de către pârâtă, o respinge, ca neîntemeiată, în temeiul dispoziţiilor art. 15 lit. j) din Legea nr. 146/1997, având în vedere că prejudiciul este adus unei persoane fizice, iar textul nu face distincţie privind prejudiciul de natură materială sau de natură morală, astfel că, nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat şi probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra formulării concluziilor asupra fondului acesteia.
Reclamanta solicită admiterea cererii formulate, pentru care invocă practică judiciară în speţe similare, depunând la dosar această practică, cu menţiunea comunicării câte unui exemplar şi reprezentantului convenţional al pârâtei şi cu menţiunea că menţine concluziile formulate în şedinţa publică de la data de 06.10.2009.
Reprezentantul pârâtei arată că formulează aceleaşi concluzii ca şi cele formulate la termenul de judecată de la data de 06.10.2009.
Instanţa declară închise dezbaterile asupra fondului şi reţine cauza spre soluţionare.
INSTANŢA
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, instanţa constată următoarele:
Prin sentinţa comercială numărul 8056/25.05.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii [...] şi [...] în contradictoriu cu S.C. [...]BANK ROMÂNIA S.A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 2, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 sub numărul 14629/300/2009.
Prin cererea introdutivă reclamanţii au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să constate ca fiind abuzivă clauza prevăzută la art. 5 lit. e cu referire la Secţiunea 3 pct. 3.12 Condiţii generale din convenţia de credit nr. 0146051/09.06.2008 privind perceperea comisionului de rezervă minimă obligatorie, constatarea ca abuzivă a deciziei pârâtei de a modifica unilateral clauza din convenţie cu privire la prelungirea duratei de percepere a comisionului de rezervă minimă obligatorie şi după data de 31.12.2008, obligarea pârâtului la respectarea graficului de rambursare emis la data de 09.06.2008, acordarea sumei de 10.000 euro reprezentând despăgubiri morale şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanţii au arătat că la data de 09.06.2008, între părţi a fost încheiat un contract de credit pe o perioadă de 360 luni pentru suma de 50.000 euro ce a fost acordată pentru achiziţionarea a două terenuri arabile, iar conform punctului 5 lit. e din convenţie, banca urma să perceapă comisionul de rezervă minimă obligatorie de 1,85 % aplicabil la soldul creditului, până la data de 31.12.2008, plătibil lunar odată cu dobânda. În continuare se prevedea că banca îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea comisionului sau durata aplicării în cazul în care obligaţiile sau condiţiile impuse de Banca Naţională a României se vor modifica, aducând acest lucru la cunoştinţa împrumutatului. Se mai susţine că prin adresele nr. R-AR 501322 şi R-AR 5054996 banca a notificat reclamanţilor decizia de prelungi perceperea comisionului susmenţionat pentru încă un an, în condiţiile în care această măsură nu a fost solicitată de vreo autoritate publică şi în niciun caz determinată de politica Băncii Naţionale a României. Subliniază reclamanţii că, faţă de art. 4 din Lg. nr. 193/2000 şi prin raportare la art. 92 din O.U.G. 174/2008, clauza prevăzută la art. 5 lit. e din convenţia de credit nr. 0146051/09.06.2008 este abuzivă şi, în plus, aceasta contravine art. 3 şi 4 din Directiva 87/102/CEE a Consiliului Europei din 12 decembrie 1986.
Reclamanţii au învederat faptul că, din cauza acestei practici a creditorului, sunt în situaţia de a nu şti cu certitudine care este valoarea totală a creditului pe care trebuie să o ramburseze. De asemenea, s-a mai specificat că pârâta a încălcat şi dispoziţiile art. 93 lit. b din O.U.G. nr. 174/2008 care prevede că dobânzile şi toate comisioanele vor fi menţionate în contract, fără a se face trimiteri la condiţiile generale de afaceri ale furnizorului de servicii financiare, iar potrivit lit. e din acelaşi articol comisioanele nu pot fi majorate şi nici nu pot fi introduse unele noi care nu au fost menţionate în contract, care nu poate conţine clauze caredau dreptul furnizorului de servicii financiare să îl modifice unilateral. S-a mai adăugat că perceperea unui comision de la împrumutător pentru constituirea de rezerve minime obligatorii conform cerinţelor B.N.R. reprezintă o practică abuzivă, ca de altfel şi decizia de a prelungi perioada de plată a acestuia după data de 31.12.2008.
Reclamanţii au învederat poziţia de forţă pe care se înscrie conduita băncii, care nu a răspuns nici la notificarea adresată acesteia la data de 30.12.2008, şi nici la invitaţia la conciliere directă la data de 30.01.2009.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 969 şi următoarele, art. 998 din C.civ, art. 4 din Lg. nr. 193/2000, art. 92, 93 din O.U.G. nr. 174/2008, Regulamentul nr. 6/24iulie 2002 emis de Banca Naţională a României şi art. 7201 din C.proc.civ.
În susţinere au fost depuse, în temeiul art. 112 C.proc.civ., în copii certificate pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: convenţia de credit nr. 0146051/09.06.2008, adrese S.C. [...]BANK S.A. nr. R-AR 501322, R-AR 505496, adresă B.N.R. nr. XIII/552/22.01.2009, răspuns sesizare formulat de Consiliul Concurenţei, notificare formulată către pârâtă, convocare la conciliere, proces verbal întocmit cu ocazia concilierii directe, confirmări de primire.
La data de 04.03.2009, prin serviciul registratură al instanţei iniţial învestite, reclamanţii au depus cererea precizatoare a cererii introductive, arătând că cererea formulată este scutită de plata taxei judiciare de timbru faţă de disp. art. 15 lit. j din Lg. nr. 146/1997, precum şi faptul că primele două capete de cerere nu sunt evaluabile în bani.
La termenul de judecată de la data de 23.03.2009 pârâta a depus întâmpinare la cererea de chemare în judecată prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În susţinerea excepţiei de necompetenţă materială pârâta a invocat disp. art. 3 pct. 11 din C. com., art. 2 pct. 1, lit. a din C.pr.civ., Decizia nr. 32/09.06.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea întâmpinării, în legătură cu primul capăt al cererii, pârâta a susţinut că împrumutaţii au semnat convenţia, declarând în mod expres că sunt de acord cu prevederile şi clauzele, cunosc şi acceptă drepturile şi obligaţiile ce le revin. În privinţa comisionului perceput, s-a arătat că acesta este datorat în temeiul art. 3.12 din Contractul dintre părţi şi are la bază obligaţia băncii de a constitui rezervele minime obligatorii la Banca Naţională a României. În opinia pârâtei, modificarea condiţiilor de perceperea comisionului a fost făcută cu bună credinţă, fiind fundamentată din punct de vedere economic şi contractual şi permisă în mod expres de Lg. nr. 193/2000. Au mai fost invocate motive legate de creşterea costurilor de finanţare în monedă europeană a băncilor din România, precum şi creşterea indicilor de referinţă ai costurilor de refinanţare, aspect ce a generat o majorare a obligaţiilor pârâtei către Banca Naţională a României.
În legătură cu dispoziţiile O.U.G. nr. 174/2008, s-a menţionat că acest act normativ nu se aplică raporturilor juridice dintre părţi, deoarece a intrat în vigoare după încheierea contractului între părţi, pârâta subliniind reaua credinţă a reclamanţilor şi caracterul tendenţios al afirmaţiilor acestora, în sensul că aceste dispoziţii ar fi fost ignorate de bancă.
În privinţa capătului doi şi trei al cererii pârâta a cerut respingerea acestora pentru motivele arătate mai sus, apreciind corectă decizia băncii de prelungire a duratei de percepere a comisionului.
Cu privire la pretenţiile reclamanţilor de acordare a despăgubirilor morale, pârâta a specificat că aceştia nu au făcut dovada producerii unui prejudiciu şi nici a încălcării unui drept personal nepatrimonial. În acest sens, se subliniază că banca a acţionat cu bună credinţă şi a respectat întocmai prevederile contractului dintre părţi. În plus, pârâta a indicat că prin sentinţa nr. 65/20.01.2009 pronunţată de Tribunalul Suceava, într-un litigiu cu un obiect identic, instanţa a reţinut caracterul legal al măsurii întreprinse de S.C. [...]BANK ROMANIA S.A.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 969 C.civ. şi art. 115 C.proc.civ. şi pe dispoziţiile invocate din convenţia încheiată de părţi.
În susţinere au fost depuse, în temeiul art. 116 alin. 1 C.proc.civ, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: decizia nr. 32/09.06.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sentinţa nr. 65/20.01.2009 pronunţată de Tribunalul Suceava, evoluţia indicelui de referinţă a costurilor de refinanţare pentru împrumuturile în monedă europeană-Euribor.
De asemenea, părţile au depus la dosar concluzii scrise (filele nr. 96 – 107).
După declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 în şedinţa publică de la data de 06.10.2009 a fost depusă de către reclamanţi cererea completatoare a cererii introductive prin care s-a majorat cuantumul despăgubirilor morale solicitate la suma de 30.000 de euro. S-a solicitat şi obligarea pârâtei la plata sumei de 382,76 euro, pe care reclamanţii au achitat-o în urma notificării nr. 23761/29.09.2009, sub ameninţarea declarării scadenţei anticipate a creditului.
În motivare, s-a învederat că pârâta a continuat acţiunile de hărţuire a reclamanţilor şi după înregistrarea cererii de chemare în judecată, concretizate în ameninţări cu declararea scadenţei anticipate a soldului creditului şi adrese la locul de muncă al reclamanţilor de instituire a popririi salariilor, prin care li s-au adus grave prejudicii morale.
În temeiul art. 167 C.proc.civ., apreciind ca fiind pertinente concludente şi utile soluţionării cauzei, instanţa a încuviinţat părţilor proba cu înscrisurile depuse la dosar.
În şedinţa publică de la data de 06.10.2009 reclamanţii au renunţat la judecarea cererii de obligare a pârâtei la plata sumei de 382,76 euro.
În şedinţa publică de la data de 10.11.2009 instanţa s-a pronunţat privind excepţia de netimbrare a cererii invocată de pârâtă, excepţie pe care a respins-o cu motivarea reţinută în practicaua acestei hotărâri.
Analizând ansamblul probatoriului administrat în cauză, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
La data de 09.06.2008, între părţi s-a încheiat convenţia de credit numărul 0146051, având ca obiect acordarea unui împrumut în valoare de 50.000 euro pe o perioadă de 360 luni.
Prin adresa nr. R-AR 505496 S.C. [...]BANK ROMÂNIA S.A. a comunicat reclamantului [...], că a luat decizia de a prelungi până la sfârşitul anului 2009 perioada de percepere a comisionului de rezervă minimă obligatorie, deoarece Banca Naţională a României nu a adoptat nici o modificare a cerinţelor în materia rezervelor minime obligatorii, în sensul diminuării sau eliminării acestora. În consecinţă, creditorul a emis un nou plan de rambursare a creditului (fila nr. 53).
Instanţa observă că prin adresa nr. IV/1/417/20.01.2009, Banca Naţională a României a răspuns sesizării formulate de reclamanţi şi a menţionat că în mod nejustificat, instituţia de credit a invocat menţinerea şi prelungirea duratei de percepere a comisionului de rezervă minimă obligatorie ca fiind determinată de politica monetară a B.N.R., având în vedere că nu există o relaţie directă între serviciile oferite de bancă şi cerinţele B.N.R. privind rezervele minime obligatorii (fila nr. 37).
Clauza ce urmează a fi analizată din perspectiva caracterului abuziv invocat de reclamanţi este cuprinsă în art. 5 lit. e din Condiţiile speciale şi prevede – „comisionul de rezervă minimă obligatorie de 1,85% p.a., aplicat la soldul creditorului, până la data de 31.12.2008, plătibil lunar odată cu dobânda, la scadenţa anuităţilor prevăzute la pct. 6 – Rambursare de mai jos. Valoarea comisionului se va modifica în mod corespunzător în condiţiile pct. 3.12 – Comision de rezervă minimă obligatorie din Condiţiile generale, în cazul rambursării în avans sau al modificării scadenţei finale. Banca îşi rezervă dreptul de a modifica în mod corespunzător valoarea sau perioada de aplicare a acestui comision, în cazul în care obligaţiile sau condiţiile impuse de Banca Naţională a României cresc/se diminuează/se elimină, aducând acest lucru la cunoştinţa împrumutatului”.
În secţiunea 3 pct. 3.12 din Condiţiile generale – Comision de rezervă minimă obligatorie, acesta este definit ca fiind „comision datorat ca urmare a obligaţiei băncii de a constitui rezerva minimă obligatorie la Banca Naţională a României. Valoarea comisionului de rezervă minimă obligatorie este stabilită în funcţie de valoarea obligaţiei băncii. Banca îşi rezervă dreptul de modifica în mod corespunzător valoarea sau perioada de aplicare a acestui comision, în condiţiile în care obligaţia băncii faţă de Banca Naţională a României creşte/se diminuează/se elimină.”
Instanţa apreciază că această clauză reprezintă prin ea însăşi o clauză abuzivă în sensul dispoziţiilor art. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000 republ., deoarece se rezervă dreptul comerciantului de a modifica unilateral valoarea sau perioada de aplicare a acestui comision, însă în situaţia în care obligaţiile sau condiţiile BNR cresc/se diminuează/se elimină (valoarea acestui comision fiind calculată în funcţie de valoarea obligaţiei băncii faţă de BNR), fără a se da clientului libertatea de a rezilia imediat contractul.
În aceeaşi ordine de idei, instanţa reţine că banca s-a folosit în mod abuziv de această clauză, prelungind pentru reclamanţi perioada de plată a comisionului de rezervă, deşi nu s-a împlinit condiţia prevăzută expres de actul normativ menţionat, respectiv obligaţiile sau condiţiile BNR nu au crescut.
Instanţa constată că dispoziţia de la Secţiunea 3 punctul 3.12 din rubrica Condiţiile generale ale contractului de credit încheiat de părţi este o clauză care nu a fost negociată direct cu consumatorul, deoarece face parte dintr-un contract standard, preformulat, utilizat de bancă.
În acest sens, instanţa consideră că nu este de natură a schimba această concluzie argumentarea pârâtei în sensul că reclamanţii au declarat expres la încheierea convenţiei că au luat cunoştinţă şi acceptă drepturile şi obligaţiile ce le revin conform clauzelor Condiţiilor speciale şi Condiţiilor generale ale contractului. De asemenea, apărările pârâtei privind creşterea costurilor de refinanţare în moneda europeană ale băncilor din România nu au relevanţă în cauza de faţă, neexistând vreo legătură între acestea şi obligaţia pârâtei de a constitui rezerva minimă obligatorie la BNR, condiţia suspensivă prevăzută în contractul părţilor nefiind împlinită.
Instanţa subliniază că posibilitatea creditorului de a modifica unilateral durata perceperii şi nivelul comisionului de rezervă în funcţie de obligaţiile impuse de B.N.R., este de natură a crea un dezechilibru major între părţile contractului pentru că nu este prevăzut în contract nici un element de referinţă care să permită cuantificarea acestor schimbări şi care astfel să permită debitorului să calculeze dacă majorarea este necesară şi proporţională cu scopul urmărit de creditor. De altfel, aşa cum s-a reţinut mai sus, perceperea acestui comision nu are nici o legătură cu politica monetară a B.N.R. Din graficul indicelui Euribor depus la dosar de pârâtă, rezultă că acest indicator economic a scăzut încontinuu din noiembrie 2008, ajungând la un nivel inferior celui de la data acordării împrumutului. În consecinţă, că nu sunt întemeiate argumentele pârâtei că perceperea comisionului de rezervă după 31.12.2008, a fost determinată de acest indicator economic (fila nr. 45).
Pentru aceste motive, instanţa va constata caracterul abuziv al clauzei analizate, şi în consecinţă şi a deciziei pârâtei de a modifica unilateral clauza din convenţie cu privire la prelungirea duratei de percepere a comisionului de rezervă minimă obligatorie şi după data de 31.12.2008, astfel că va obliga pârâta la respectarea graficului de rambursare remis la data de 09.06.2008 reclamanţilor.
Privind cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor morale, în drept, instanţa va avea în vedere dispoziţiile art. 998, Cod civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală.
Analizând cu prioritate condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a pârâtei instanţa arată că acestea constau în: existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.
Aceste condiţii trebuie îndeplinite cumulativ, pentru ca persoana vinovată de producerea prejudiciului să răspundă pentru fapta sa, fiind obligată la plata contravalorii întregului prejudiciu produs.
Fapta ilicită, potrivit dispozitiilor art. 998 – 999 Cod civ., constă în acţiunea ori inacţiunea prin care, încălcându-se normele de drept obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce aparţine unei persoane.
Instanţa consideră că fapta ilicită a pârâtei a constat în trimiterea de adrese la locul de muncă al reclamanţilor, şi anume Tribunalul Bucureşti (filele nr. 17 – 18) şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (fila nr. 27) prin care a informat aceste instituţii despre restanţele pe care aceştia le înregistrau la plata creditului. Astfel, prin adresa expediată la DIICOT sub numărul 1873/04.02.2009, instituţia a fost înştiinţată că reclamantul [...] are o restanţă de 69,59 euro, iar în adresa trimisă la Tribunalul Bucureşti sub numărul 23764/29.09.2009 s-a menţionat că d-na [...] , în calitate de garant al împrumutului, înregistrează o restanţă de 382,76 euro.
În opinia instanţei acest demers al creditorului nu era necesar şi nici justificat, deoarece angajatorul reclamanţilor nu era parte în contractul de credit menţionat, şi încă nu avea calitatea unui terţ poprit care, în cadrul unei executări silite, să fie înştiinţat de vreo măsură luată împotriva debitorilor băncii. Dat fiind caracterul abuziv al deciziei de a prelungi perioada de percepere a comisionului de rezervă obligatorie, instanţa consideră ca fiind parte a comportamentului ilicit al creditorului şi adresa nr. 23761/29.09.2009 prin care debitorii au fost informaţi că, dacă nu achită suma de 382,76 euro, se va declara scadenţa anticipată a creditului.
Instanţa consideră că prejudiciul moral creat prin fapta pârâtei a constat în afectarea în sens negativ a prestigiului şi demnităţii reclamanţilor la locul de muncă şi în suferinţe de ordin afectiv cauzate de ameninţarea cu declararea scadenţei anticipate a creditului.
Instanţa observă că sunt îndeplinite şi celelalte condiţii necesare atragerii răspunderii pentru fapta ilicită, şi anume, vinovăţia pârâtei şi legătura de cauzalitate.
Datorită faptului că un prejudiciu moral nu poate fi evaluat direct în bani şi, întrucât legiuitorul nu a fixat nişte limite sau criterii orientative, instanţa nu poate recurge la probe pentru stabilirea cuantumului acestuia, astfel încât va acorda victimei o sumă globală compensatoare.
Având în vedere aceste aspecte, instanţa consideră suficientă o despăgubire în valoare de 5.000 euro pe care pârâta va trebui să o achite fiecărui reclamant.
În concluzie, pentru argumentele expuse mai sus, instanţa va admite în parte cererea şi va constata ca abuzivă clauza prevăzută la art. 5 lit. e din Convenţia de credit nr. 0146051/09.06.2008, cu referire la secţiunea 3 punctul 3.12 din Condiţiile generale ale convenţiei, va constata ca abuzivă decizia pârâtei de a modifica unilateral clauza din convenţie cu privire la prelungirea duratei de percepere a comisionului de rezervă minimă obligatorie şi după 31.12.2008, va obliga pârâta la respectarea graficului de rambursare remis la data de 09.06.2008 reclamanţilor, şi va obliga pârâta la plata sumei în cuantum de 5.000 euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii, către fiecare reclamant.
Instanţa va respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că reclamanţii nu au dovedit efectuarea unor astfel de cheltuieli, ocazionate de procesul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite, în parte, cererea formulată de către reclamanţii [...] şi [...], în contradictoriu cu pârâta S.C. [...]bank România S.A., cu sediul în Bucureşti, [...].
Constată ca abuzivă clauza prevăzută la art. 5 litera e din Convenţia de credit nr. 0146051/09.06.2008, cu referire la secţiunea 3 pct. 3.12 din condiţiile generale ale convenţiei.
Constată ca abuzivă decizia pârâtei de a modifica unilateral clauza din convenţie cu privire la prelungirea duratei de percepere a comisionului de rezervă minimă obligatorie şi după data de 31.12.2008.
Obligă pârâta la respectarea graficului de rambursare remis la data de 09.06.2008 reclamanţilor.
Obligă pârâta la plata sumei în cuantum de 5.000 Euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii, către fiecare reclamant.
Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.11.2009.
PREŞEDINTE
[...]
GREFIER
[...]
Red. S.M./5 exemplare/06.04.2010
NOTĂ:
actualmente dosarul se află pe rolul Tribunalului Bucureşti, în stadiul procesual al recursului, înregistrat sub nr. 22591/300/2010, cu termen la 03.02.2012.
Sursa: juridice.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu