Un nor artificial, soluţia qatarezilor la Campionatul Mondial 2022!

Un nor artificial, soluţia qatarezilor pentru arşiţa de la Campionatul Mondial 2022!
Un departament al Universităţii din Qatar a proiectat un nor artificial ce ar putea rămâne suspendat pe tot parcursul Campionatului Mondial din 2022. Acest nor are ca scop să răcească stadioanele şi să păstreze la distanţă soare arzător al deşertului.
Qatar a fost câştigătoarea surpriză a dreptului de a găzdui Campionatul Mondial de fotbal din 2022. Acest lucru a pus în dificultate unele ţări din afara Orientului Mijlociu, care se întreabă cum
se vor desfăşura meciurile în cazul temperaturilor de peste 40 grade Celsius.

Saud Abdul Ghani, şef al departamentului de Inginerie Mecanică şi Industrială al Universităţii din Qatar, susţine că va colabora cu Qatar Science and Technology Park şi vor crea un model funcţional al norului artificial care va costa aproximativ 500.000 de dolari.

"Norul", care va fi construit din carbon uşor şi umplut cu heliu, va utiliza patru motoare alimentate cu energie solară, necesare pentru a-l muta în funcţie de poziţia soarelui.

Ghani susţine că astfel de modele comerciale ar putea fi folosite la plajă şi în parcuri auto, poate chiar fiind comandate prin telefoanele mobile.

cules de Nicolaie Dediu - bejeus

Sursa: descopera.ro

Un comentariu:

  1. in ritmul la care cad regimurile din orientul apropiat, nu se stie daca qatar va mai exista ca stat in 2014...

    la mine pe blog Hugo "Puerco" Chavez da vina pe imperialismul capitalist pentru disparitia vietii pe Marte?!?!?!?

    RăspundețiȘtergere