Sansa pentru Stefan!

“Ma numesc Stefan Gabriel si am implinit 3 anisori.
Venirea mea pe lume a fost foarte asteptata, insa totul a decurs destul de rau. Pentru mami nasterea a fost una foarte grea, iar eu a trebuit sa respir prin intermediul aparatelor; am ramas blocat intre oasele bazinului lui mami si am stat destul de mult timp fara oxigen, lucru care mi-a afectat grav creierasul. Ca sa pot fi scos a fost nevoie de cezariana, dar imaginati-va ce greu a fost din moment ce eu eram iesit cu un sfert de cap!! Dupa trei saptamani de stat in maternitate am reusit sa plecam acasa. Am dormit o noapte in patutul meu; mi-ar fi placut sa fie asa mereu, sa fac nani si sa ma joc. Dar din pacate, a doua zi s-a constatat ca aveam temperatura de 34ºC si asta a fost doar inceputul marii mele dureri. Am plecat imediat la spital in speranta ca vom ajunge la specialisti pentru a depista problema. Dupa mai multe insistente am plecat cu mami la Bucuresti. Acolo au urmat o serie de investigatii si vizite la neurologi, din care am aflat ca suferinta la nastere a fost severa si ca momentan nu ne pot da nici un tratament. Oare de ce? Eu credeam ca orice problema de pe lumea asta are o rezolvare. Trebuie sa fie asa… Eu am incredere in oamenii din jurul meu si stiu ca ma voi face bine! Ulterior am descoperit centrul de recuperare neuromotorie si am inteles ca trebuie foarte multa kinetoterapie. Dupa 5 luni mami a reusit sa ma programeze la RMN, la indicatia neurologului, pentru a vedea exact unde
este problema. La momentul respectiv nu faceam nimic din ce faceau ceilalti copii; pe langa asta nici nu vedeam. Asa mi-as fi dorit sa-mi misc manutele, sa ganguresc si sa tip atunci cand vreau sa pap…Din fericire , mami meu ma cunoaste atat de bine incat mereu venea cu papa la timp. Chiar daca eu nu puteam sa o anunt cand mi-e foame , cand mi-e sete sau cand vreau in bratele ei calduroase; ea imi cunostea mereu nevoile si niciodata nu m-a lasat sa sufar. Mi-ar fi placut sa pot vedea, sa-i vad chipul mamei mele dulci…dar… poate ca-i mai bine sa nu vad. De ce as vrea sa vad ochii inlacrimati ai mamei mele? De ce sa vreau sa vad cum sufera? Stiti? Toata lumea mi-a spus ca am ochi frumosi. Am auzit ca ei sunt mari si albastri si ca sunt exact la fel ca ai mamei. A venit si ziua RMN-ului, nu una fericita pentru parintii mei, pentru ca atunci am primit vestea cutremuratoare: “materia alba a creierului mare este lichefiata aproape in totalitate”. Dupa spusele neurologului lichidul a inlocuit creierul si nu se mai poate face nimic chirurgical, nici macar transplantul de celule stem. “Imi pare rau dar in cazul lui nu se mai poate face nimic, continuati cu recuperarea, dar nu va recupera foarte mult” , acestea au fost spusele neurologului; un diagnostic destul de sever si greu de suportat de orice alt parinte. Mami si tati nu au vrut sa renunte si au continuat sa ma duca la sedinte de kinetoterapie, internari lunare la Bucuresti la centrul de recuperare si exercitii permanente acasa. O perioada indelungata am mers la Bacau pentru sedintele de kinetoterapie; mergeam de doua ori pe saptamana, insa nu era suficient pentru starea mea de sanatate. Aveam nevoie de mai multe sedinte si faptul ca trebuia sa ne deplasam la 60 km distanta de Adjud ii impiedica pe parintii mei sa mearga mai des la kinetoterapie. Dumnezeu le-a raspuns la rugaciuni si au reusit sa gaseasca un kinetoterapeut in Adjud. Acum fac kinetoterapie de 4 ori pe saptamana (trei sedinte la domiciliu si una la Bacau) si mami va poate spune ca au aparut schimbari vizibile. Mie nu prea imi place la kineto pentru ca trebuie sa ma misc foarte mult si cateodata ma doare spatele. Dar cand vad ca pe zi ce trece medicul vede cate o imbunatatire si mai ales cand vad cat de fericiti sunt mami si tati cand aud ca ma recuperez, imi vine sa stau tot timpul la recuperare; sunt gata sa infrunt orice durere! Ei ma iubesc extrem de mult si nici un diagnostic cat de grav ar fi nu-i va determina sa renunte sa lupte pentru mine. Acum se lupta sa-mi ia un carucior adaptat nevoilor mele, dar ce au gasit costa 2000 lei, bani pe care momentan nu ii au. De cand m-am nascut lupta pentru mine si pentru a-mi oferi o viata buna, una in care sa ma pot descurca singurel si una in care sa ma pot integra….”

VĂ ROG din suflet, cine poate şi îşi doreşte…oricât de puţin, aveţi conturile mai jos:
BancPost RO64BPOS40106968516RON02 SZEITZ BOGDAN MIHAIL
BancPost RO29BPOS40107601020EUR01 SZEITZ ROXANA- MARIA (BIC sau SWIFT: BPOSROBU) Date de contact:Str.Siret,Bl.75, ap.4,et.1, Loc. Adjud, jud. Vrancea
Telefon: 0741214905
Acesta este carutul de care am nevoie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu