locuitori, iar arborii erau inexistenti.Primii exploratori europeni au ajuns pe insula in anul 1722 in Duminica Pastelui, de unde si denumirea insulei. Expeditia era condusa de capitanul Jacob Roggevven si veneau din Olanda. Au remarcat existenta a trei rase diferite: daca unii aveau pielea inchisa la culoare, altii pielea rosiatica, erau si bastinasi care aveau pielea galbena si parul roscat. In anul 1770 are loc o noua expeditie pe insula. Exploratorii au remarcat aceeasi populatie prietenoasa si pamanturi lucrate. Patru ani mai tarziu, o alta expeditie ofera o imagine a insulei total diferita. Pamantul era nearat, oamenii erau agitati si demoralizati, si daca pana atunci nu erau inarmati, acum purtau sulite si bastoane.La inceputul anilor 1950 exploratorul norvegian Thor Heyerdahl, faimos pentru calatoria Kon-Tiki, a popularizat ideea ca aceasta insula, numita de catre localnici Rapa Nui, a fost locuita initial de indieni din America de Sud, care aveau o civilizatie avansata. Cercetarile arheologice, etnografice si lingvistice au dovedit ca nu asa stau lucrurile. Astazi este recunoscut faptul ca locuitorii Insulei Pastelui sunt polinezieni, veniti in jurul anului 380-400 d.Hr., probabil din Insulele Marchize sau Insulele Societatii. La momentul sosirii lor, insula avea foarte multe paduri, populate de multe specii de pasari tipice pentru zona Pacificului. In timp de cateva secole, intreaga viata salbatica a insulei a fost distrusa de modul de viata al locuitorilor ei.Numarul initial de colonisti a fost estimat la mai putin de 100 si se presupune ca au ajuns pe insula intamplator cu cateva barci tip "canoe". Din cauza bogatiei de hrana (pasari, peste) populatia a crescut rapid dand nastere unei culturi artistice si religioase deosebite. Din cauza cresterii populatiei, insula si-a pierdut capacitatea de regenerare, ajungand intr-un stadiu avansat de degradare. Se presupune ca in jurul anului 800 padurile erau deja insuficiente.Padurile erau foarte importante pentru locuitori: erau folosite drept combustibil, pentru constructia de case si barci de pescuit, pentru transportarea imenselor statui de piatra. In jurul anului 1400 padurile erau in intregime taiate si solul pana atunci bogat a inceput sa se erodeze. Populatia de pasari aproape ca disparuse. S-a ajuns astfel la prima foamete, apoi s-a instalat canibalismul si haosul.Cele mai faimoase ramasite ale acestei culturi sunt giganticele statui numite "moai" si masivele platforme de piatra numite "ahu". Sunt cel putin 700 de astfel de statui imprastiate pe insula in diferite stadii de lucru. Toate aceste statui sunt sculptate din piatra vulcanului Rano Raraku. Moai - statuile intr-un numar mare in toata insula sunt impartite in doua categorii: statuile vulcanului - "ochii care privesc cerul" si statuile celelalte, cu un stil diferit, cu spatele intors spre mare, dominand Ahu-urile, singurele care au ochii deschisi. Statuile in majoritate au 14 tone greutate dar s-au intalnit si unele de 80 de tone - numai una singura depaseste 270 de tone.Se considera ca cele mai vechi statui au fost sculptate in jurul anului 700, dar majoritatea provine din perioada 1000-1500. Curios este cum au fost cioplite, direct in stanca dar si felul in care au fost transportate pana catre malul oceanului din inaltimile vulcanului. Poate si mai curios este modul in care au fost urcate pe fruntile uriasilor conciurile rosii, la fel coborate din inaltimile unei alte cariere din partea diametral opusa. Cilindrii Pukat considerati de unii ca reprezentand pieptanatura vechilor bastiansi - fontanela cu care pot receptiona cunostintele, sau de altii ca imitand infatisarea unor fiinte aparute de pe alte planete, au trebuit ridicati uneori la inaltimi de peste 12 metri. La greutatea pe care o aveau pare un lucru greu de realizat chiar si in zilele noastre. De exemplu, cea mai mare dintre statui ar putea fi ridicata acum abia cu cele mai performante macarale. Cum s-a putut realiza atunci transportul ei acum cateva sute de ani. Unele dintre statui sunt cazute cu fata la pamant .Traditia locala spune ca statuile s-au deplasat singure, dar in urma unor investigatii s-a descoperit ca centrul de greutate al lor este deplasat inspre centru, asa ca puteau sa le tracteze cu ajutorul unor franghii.Nici nu poate fi vorba de a explica transportul colosilor cu ajutorul unor trunchiuri de lemn. Insula nu a putut sa hraneasca mai mult de 2000 de oameni (astazi nu mai exista decât câteva sute). De asemenea, nu se poate presupune ca, într-un trecut îndepartat, insula ar fi fost aprovizionata pe cale maritima cu hrana si îmbracaminte. Cine a putut atunci desprinde asemenea blocuri de piatra direct din munte, ca apoi sa le prelucreze si sa le transporte fara ajutorul unor trunchiuri de lemn, la câtiva kilometri departare? Cine le-a dat forma definitiva, le-a slefuit, le-a ridicat în picioare? Si cum le-au mai fost puse pe cap si aceste palarii de 10 tone, a caror piatra provenea din alta cariera decât cea a statuilor? In functie de marimea statuilor erau necesari 50-150 de oameni pentru a le transporta.Un bastinas spune ca "statuile inaintau in picioare, rotindu-se in semicerc la baza lor circularaCapetele statuilor sunt exagerat de mari in comparatie cu restul trupului si au urechi alungite si barbi ascutite. Statuile nu au picioare si pe deasupra, fapt extrem de intrigant, in limba insularilor exista un verb ce semnifica deplasarea fara ajutorul picioarelor. Credinta pascuana spune ca "cei pe care nu creste lichenul sunt inca vii". Nu a fost descoperit scopul pentru care au fost construiti colosii, daca ii reprezinta pe zeii bastinasilor sau de ce privirea lor este indreptata spre mare. Astfel, uriasii se adauga altor mari enigme ale lumii si stau marturie unor civilizatii de mult apuse.Un numar mic de "moai" au fost initial acoperite cu "coroane" si "palarii" facute din piata vulcanica de culoare rosiatica. Acesta practica rituala - raspandita pe toata insula - avea se pare o semnificatie sacra specifica fiecarui clan. Dar totul pare sa se fi oprit brusc, intr-o buna zi. Totul este parasit: topoarele de piatra - cioplite ca niste imense boxuri clelleene, statuile surprinse in miscare, sau cele peste 80 oprite in curs de executie. Pare ca a coborat moartea si peste uriasii acestia opriti cu zecile din marsul lor de-a lungul potecii care incepe de langa vulcan.Ei, dar o insula cu asemenea minuni nu poate sta multa vreme departe din calea turistilor. Astfel ca, in ultimele decade, salvarea insulei a venit in forma turismului, industrie ce se afla in plin avant pe insula de la capatul lumii. Apartenenta la Chile a adus prosperitate si o crestere semnificativa a populatiei, ce numara acum peste 1500 locuitori ar ecosistemul insulei este in plin proces de refacere. Turistii viziteaza insula in numar din ce in ce mai mare in fiecare an, iar statuile moai ii intampina pe toti, dornice de pozat si filmat. Insula pastelui a fost selectata pentru finala.....cele 7 minuni ale lumii moderne.
Nicolaie Dediu - bejeus
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu