Strandul cu apa sarata din Tg. Ocna, jud. Bacau

Strandul cu apa sarata din Targu Ocna, jud. Bacau

Practic in acest strand nu poti inota(pana nu te inveti cu apa) si nu te poti ineca (chiar daca vrei....:)))....chiar vorbesc serios.....nu te poti ineca) deoarece plutesti pur si simplu ca o pluta!

Are o adancime de 1.40 - 1.60 m si o salinitate de......280 de grame pe litru!Da, ati citit bine......280 de grame pe litru.Adica in 4 litri de apa s-a dizolvat 1,12 kg de sare!!!
Dupa ce iesi din apa si te usuci, daca te scuturi, poti sa asiguri sarea pentru un cazan de 200 de litri de ciorba.....:)))

Daca ai ghinionul sa-ti intre apa in ochi......poti sa zici ca n-ai avut noroc!Pana nu te speli, nu mai vezi nimic, practic esti orb!
De aceea si este interzisa saritura in apa si....jocul cu mingea!Da, ati auzit bine, n-ai voie cu mingea in apa, sa te balacesti, sa te stropesti....etc.

Ca stii sau nu sa inoti, nu-i nimic, nu te ineci, mai greu insa este de a te mentine in echilibru in apa.Daca nu stai bine cu echilibrul, mai ai o varianta....sa iei o gura zdravana de saramura.....:)))
In ce priveste aglomeratia, imaginile urmatoare vorbesc de la sine.....

Mă numesc Stefan şi am nevoie să cred şi în oameni

Sunt sigură că va fi un articol lung. Foarte lung. Poate unii vă veţi plictisi. Vă rog să nu o faceţi. Vă rog să citiţi cu atenţie tot.

Nu ştiu de ce a fost să fie. Ştiu doar că eram prin clasa a XII-a. Fratele meu fusese accidentat la şcoală şi era în comoţie cerebrală la Spitalul de Copii din Oradea. Nu simţeam nimic. Decât teamă şi o mare credinţă. Aveam la mine lacrimile mele şi o carte de rugăciuni scorojită, primită cadou de la bunicul. “Să o am de drum greu şi vremuri grele ca pe o lumină!”. Şi, aşa a fost. Farul meu. Nu doar atunci. Mereu de atunci. Am citit-o de sute de roi fără încetare, până când frăţiorul meu şi-a revenit, iar starea lui se remediase. Era normală. Atunci ştiu că am ieşit afară din salon, m-am prelins pe lângă perete şi am plâns. Cu un prosop înfundat pe gură. Să nu mă audă. Avea 7 ani şi jumătate. A învăţat din nou să umble. Nu mai avea echilibru. Şi-a revenit. Însă, acest incident pe care nu am să-l uit niciodată m-a adus mai aproape de ei. De cine? Era într-o după amiază. În capătul holului era un salon. Toată lumea tăcea când intra. Toată lumea tăcea când ieşea. De acolo se auzeau din când în când icnete şi murmure. De îngeri. Mi-am luat inima în dinţi şi m-am apropiat. Erau patru copii în salon. Între patru şi şase ani. Trei băieţi şi o fetiţă. Nişte umbre de copii. Când icnea unul, toţi ceilalţi îi spuneau: “Nu plânge, o să treacă suntem noi aici, suntem noi aici!”. Când icnea altul, povestea se repeta. Nu am putut să fac nici un gest. Nimic. Doar lacrimile îmi curgeau pe obraji. Atunci am înţeles de ce lumea tăceam mereu acolo. Era camera cu îngeri!!! Am intrat. Zâmbeam larg cu ochii înlăcrimaţi. Ei se uitau la mine ciudat. Parcă eram o arătare. După mai multe zile am înţeles de ce. Erau copii bolnavi. Foarte bolnavi. Câteva pătuţuri erau deja goale. De acolo se ridicaseră deja îngerii. Şi, unii