Machu Picchu se afla in valea Urubamba din Peru, la aproximativ 70 de kilometri de Cusco, si a reintrat in atentia intregii lumi dupa 1911, cand a fost redescoperit de un grup de arheologi americani, dupa ce, secole de-a randul, a fost dat uitarii.În secolul al XII-lea, enigmatica populatie ce-si spunea Inca (Fii Soarelui) cucerea un vast teritoriu în nordul si vestul Americii de Sud, venind de undeva din zona meridionala a continentului - nu se stie nici acum cu precizie de unde.Desi nu erau la fel de razboinici si necrutatori ca aztecii, incasii au cucerit nu mai putin de 500 de civilizatii amerindiene. Nu s-au impus prin cultura (nu cunosteau nici o scriere) caci acestia transmiteau mesaje printr-un sistem de noduri si lungimi ale sforilor ( ce nu este inca cunoscut ), ci printr-o temeinica, chiar spartana organizare social-legislativa. Dar, mai presus de toate, aveau "obsesia" constructiilor de drumuri pavate si de cetati-fortarete (inclusiv în jungla) menite sa reziste vesnic în fata oricarui inamic.Capitala incasilor, Cuzco, era - arhitectural - comparabila cu Roma cezarilor. Dar la numai 130 de kilometri de Cuzco, printre crestele andine, se afla cetatea Machu Picchu.Gasita abia în 1911, aceasta citadela a fost conceputa ca un labirint citadin inexpugnabil. La peste 4000 de metri, lemnul era o raritate si totul a fost durat în piatra: terase, fotificatii, palate regale, locuinte simple, bazine de acumulare a apei de ploaie, caramizi, piete si un sofisticat sistem de parcele agricole pentru cultura principala, porumbul. Totul se
Se afișează postările cu eticheta dediu nicolaie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dediu nicolaie. Afișați toate postările
luni
Cele sapte minuni ale lumii moderne - Machu Picchu
Machu Picchu se afla in valea Urubamba din Peru, la aproximativ 70 de kilometri de Cusco, si a reintrat in atentia intregii lumi dupa 1911, cand a fost redescoperit de un grup de arheologi americani, dupa ce, secole de-a randul, a fost dat uitarii.În secolul al XII-lea, enigmatica populatie ce-si spunea Inca (Fii Soarelui) cucerea un vast teritoriu în nordul si vestul Americii de Sud, venind de undeva din zona meridionala a continentului - nu se stie nici acum cu precizie de unde.Desi nu erau la fel de razboinici si necrutatori ca aztecii, incasii au cucerit nu mai putin de 500 de civilizatii amerindiene. Nu s-au impus prin cultura (nu cunosteau nici o scriere) caci acestia transmiteau mesaje printr-un sistem de noduri si lungimi ale sforilor ( ce nu este inca cunoscut ), ci printr-o temeinica, chiar spartana organizare social-legislativa. Dar, mai presus de toate, aveau "obsesia" constructiilor de drumuri pavate si de cetati-fortarete (inclusiv în jungla) menite sa reziste vesnic în fata oricarui inamic.Capitala incasilor, Cuzco, era - arhitectural - comparabila cu Roma cezarilor. Dar la numai 130 de kilometri de Cuzco, printre crestele andine, se afla cetatea Machu Picchu.Gasita abia în 1911, aceasta citadela a fost conceputa ca un labirint citadin inexpugnabil. La peste 4000 de metri, lemnul era o raritate si totul a fost durat în piatra: terase, fotificatii, palate regale, locuinte simple, bazine de acumulare a apei de ploaie, caramizi, piete si un sofisticat sistem de parcele agricole pentru cultura principala, porumbul. Totul sesâmbătă
Loredana Groza si trupa Agurida la Focsani
Ieri 10.06.2011 in Focsani a avut loc concertul Loredanei Groza in Parcarea Electrica, B-dul Independentei.Lume multa, muzica, spectacol reusit cu toate ca ploia statea pe aproape.Am fost iertati totusi! Si cum dupa spectacol am vrut sa ma intalnesc cu bunul si vechiul meu prieten Edy(Taras Eduard) - basistul formatiei Agurida, m-am trezit fara sa vreau(eiiii....cum dracu sa nu vreau) la masa cu Loredana Groza sarbatorind ziua ei de nastere la restaurantul Intim din Focsani!!!Impreuna cu Til si Popel(alti vechi prieteni veniti si ei acolo) am inceput sa depanam amintiri, sa ne amintim de vremurile cand eram noi tinerei, de cantarile cu chitara prin parc....si restul...:)).....eeeiiii vremurile cum se duc.
A fost frumos si placut.....pacat ca nu am mai putut sta.....asta e!!!
Nicolae Dediu - bejeus
duminică
Daca cele mai mari tari ca suprafata ar fi ocupate de cele mai numeroase popoare?
Cum ar arata lumea daca cele mai intinse tari - ca suprafata - ar fi
ocupate de cele mai numeroase natiuni - ca numar al populatiei? De
cateva zile, imaginea de mai jos a devenit un adevarat "viral" pe
internet: o lume reconfigurata virtual in functie de acest criteriu
este sensibil diferita fata cea pe care o cunoastem astazi. In mod
bizar, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Yemenul si Irlanda si-ar
pastra teritoriile actuale; in vreme ce Romania ar fi mutata in Africa,
in locul Camerunului, iar Pakistanul ar ocupa intregul continent
australian. Click pe imaginea de mai jos pentru a vedea intreagul
mapamond realocat.
Sursa: descopera.ro
marți
S-a semnat la Adjud act aditional cu Volksbank
Astazi la Adjud s-a semnat un Act Aditional cu Volksbank.
Imprumutul este in CHF.
-dobanda fixa...si repet...scrie clar...FIXA.... timp de 85 de luni;
-variabila dupa cele 85 de luni;
-indice LIBOR dupa cele 85 de luni se calculeaza la 3 luni + marja de puncte procentuale pe an;
-dobanda 3,49%...dobanda fixa;
-DAE este de
Imprumutul este in CHF.
-dobanda fixa...si repet...scrie clar...FIXA.... timp de 85 de luni;
-variabila dupa cele 85 de luni;
-indice LIBOR dupa cele 85 de luni se calculeaza la 3 luni + marja de puncte procentuale pe an;
-dobanda 3,49%...dobanda fixa;
-DAE este de
duminică
Cel mai scump cutit din lume
Cand,
in anul 1966, artizanul si producatorul de cutite Buster Waenski s-a
decis sa faca un nou tip de cutit, nu si-a imaginat vreodata ca
produsul finit va fi considerat, peste 40 de ani, drept cel mai pretios
cutit din intreaga lume.
Seria de cutite care l-a facut faimos pe Waresnki in lumea
mestesugarilor care produc cutite "hand made", este intitulata
Legacy Series si este alcatuita din
marți
Ganoderma....cafeaua din excremente de pisică
Cafeaua din excremente de pisică sau cea din ciupercă roşie se găsesc şi la noi la preţuri destul de piperate.
Una dintre cele mai scumpe cafele din lume vine din Indonezia. Are şi cea mai neobişnuită metodă de producţie."Un mamifer fructiovor mănâncă fructele de cafea şi apoi elimină boabele iar lucrătorii de pe plantaţie iau boabele, le spală şi apoi le prăjesc", a declarat Dan Cristescu, directorul unei firme, potrivit Antena 3.
Un espresso scurt din această cafea costă
duminică
Imparatul Chinei Qin - Qin Shi Huangdi
Qin Shi Huangdi..... Primului Împãrat al Chinei -accede pe
tronul dinastiei Qin, la varsta de 13 ani -obsedat de moarte, imparatul
ordona ridicarea unui urias mausoleu, unde avea sa fie depus corpul sau
dupa trecerea in nefiinta.Potrivit legendelor, el a ordonat ca trupul
sa-i fie imbracat intr-un invelis de jad incrustat in aur, care sa
pluteasca pe un lac de mercur in interiorul unei piramide si sa fie
pazit de o armata eterna. -cu o îndrãznealã
militarã excepþionalã el a câºtigat
controlul asupra unui vast, dar fãrâmiþat teritoriu
ºi a creat o Chinã unificatã, de fapt cea mai veche
entitate politicã cunoscutã.El doar boteazã China
dupã numele Qin, al dinastiei din care provine. -a impus
standardizarea scrisului chinez, a monezilor pentru facilitarea
comerþului, a creat ºi uniformizat sistemul de mãsuri
ºi învãþãmântul, inventeazã
ceea ce noi numim azi producþia de serie ºi controlul de
calitate ºi sigiliile imperiale care sã-l ateste,
stimuleazã talentele administratorilor care se ridicã
în rang prin abilitatea de a scrie ºi merit personal, nu
prin titlu moºtenit. -primul Împãrat a perfectat un
cod de legi strict, care responsabiliza atât
fãptaºul, cât ºi pânã la cinci
membri din familia sa - pentru orice abatere de la normele de
conduitã socialã, ºi/sau... disidenþã.
ªi a curs mult sânge sub domnia lui.Gurile rele spun
cã armata de teracotã nu trebuia sã-l
pãzeascã pe Împãratul Qin de spiritele rele
de pe lumea cealaltã, ci de duhurile nerãzbunate ale
celor uciºi. -concepe un zid continuu care sã îi
înconjure imperiul, unificând zidurile de apãrare
ale statelor cucerite, ºi aºa apare Marele Zid Chinezesc.
Concepe un sistem elaborat de drumuri care strãbat imperiul
ºi... scurtãturi pentru demnitari - deplaseazã
populaþii întregi dintr-o parte într-alta a
imperiului, familiile bogate le strãmutã în
capitala Xianyang, unde îi þine mai uºor sub
control.Averea naºte puterea; dar ºi reciproca e
valabilã, aºa încât, mutându-i
lângã el îi þine departe ºi de
avuþii, ºi de pretenþii. - simþindu-se acordat
cu divinul, traverseazã, cucereºte ºi supune
vãi ºi munþi pe care îi înscrie cu table
uriaºe care sã-i consacre autoritatea faþã de
supuºi, dar ºi sã-l fixeze în eternitate. -crede
în cosmologie ºi o ridicã la rang de
credinþã imperialã; îºi ghideazã
acþiunile politice dupã evenimentele cosmice,
tãlmacii sunt la mare cinste, consacrã prin sacrificii
rituale, boteazã locuri ºi orienteazã palate
dupã stele, viziunea sa incorporeazã ºi
asimileazã geograficul cu miticul.China sub el devine
tãrâm sacru. - are ambiþia sã ridice profanul
la nivel de sacru, schimbã calendarul ºi rearanjeazã
toate sãrbãtorile oficiale. κi trimite vracii
sã-i caute leacul nemuririi în insulele Pengli, Yingyhou
ºi Fangzhang. Dar în van. ªi atunci se
îndreaptã cu toatã forþa spre construirea
unui palat pentru veºnicie. ªi aici îºi
întrece predecesorii ºi chiar ºi urmaºii
construind armata de teracota.Qin Shi Huangdi s-a gândit
sã nu lase pe nimeni sã-i profaneze locul de veci ºi
a lansat un greu blestem asupra urmaºilor curioºi: în
clipa în care se va deschide mormântul Primului
Împãrat, China se va dezmembra. Din motive de
legendã sau din pure considerente de prezervare - chinezii, fie
ei de roºu sau democraþi, nu au permis continuarea
excavãrilor în zona sarcofagului propriu-zis, ci doar
în ariile adiacente. - Potrivit cronicii lui Siam Qian, necropola
cuprinde un întreg palat subteran ºi o hartã în
miniaturã a imperiului chinez, cu munþi ºi vãi
ºi albiile Fluviului Galben sau Yangtzeului pline de mercur.
În mausoleu, sarcofagul imperial pluteºte de asemenea pe un
lac de mercur. Toate expertizele geodezice confirmã
prezenþa masivã a mercurului în zona necropolei.In
1974 sapte tarani sapand un put la o adancime de 5 m cad in gol si
descopera mormantul si armata de teracota a imparatului. -- Oficialii
chinezi au declarat ca mormantul marelui imparat nu va fi escavat, desi
i se cunoaste pozitia. Acest lucru se va petrece numai cand tehnicile
de conservare vor progresa semnificativ.
Etichete:
13 ani,
armata de teracota,
bejeus,
China,
dediu nicolaie,
dinastia,
imparat,
imparatul chinei,
leacul nemuririi,
mausoleu,
mercur,
mormant,
palat,
qin,
Qin Shi Huangdi,
unifica,
Xianyang,
zid
vineri
Ginghis Han-cine nu-i cu mine e impotriva mea!!
Gingis Han (Temuudschin, "Intemeietorul" – 1206-1227) a fost
unul dintre cei mai mari cuceritori din toate timpurile. A cucerit o
mare parte din Asia, punand temeliile Imperiului Mongol.Gengis Han, nascut Temujin, a fost primul imparat mongol, care si-a folosit capacitatile politice si militare pentru a unifica triburile turce si mongole ale Asiei Centrale, formandu-si astfel propriul imperiu. Astfel reuseste sa cucereasca o mare parte a Asiei, incluzand China, Rusia, Persia, Orientul Mijlociu si Europa de Est.
Traditia spune ca s-ar fi nascut tinand in pumn un cheag de sange in forma de oscior, semn al viitoarelor sale fapte vitejesti. In 1162, copil fiind, urmand tatalui sau, care fusese ucis de tatari, devine conducator al tribului sau. Refuzand a fi condus de catre un copil clanul sau il abandoneaza. Isi petrece urmatorii ani cu familia sa, urmand un mod de viata nomada.
Punand bazele unor prietenii puternice cu sefii clanurilor mongole, acesta reuseste dupa o serie de razboaie si aliante sa devina conducatorul mongolilor ( 1206). Astfel ia nastere Mongolia.
După
legenda mongolă, mongolii se trăgeau dintr-un lup şi o ciută
(căprioară) care trăiau la izvoarele râului Onon la poalele muntelui
sfânt „Burhan Haldun” (aflat la circa 170 km est de Ulan Bator)
Codul
de legi al faimosului conducator mongol Gingis Han specifica la art.48
interyicerea cu desavarsire a homosexualitatii spunand: "Barbatii care
comit sodomie trebuie omorati".Expertii cred ca masurile deosebit de
aspre impotriva homosexualilor se datorau faptului ca genialul
conducator voia ca populatia mongola, care era de circa 1,5 milioane,
sa sporeasca, avand in vedere ca rivalii sai, din Dinastia Song
(960-1279), ajungeau la 100 de milioane.
Temujin primeste titlul de Gengis Han (Sef Suprem) de la un consiliu de conducatori, numit khuriltai. Cuvantul Gengis, in limba turca, inseamna ocean. In activitatea sa de nou imparat, dezvolta un sistem militar, bazat pe sistemul zecimal, armatele fiind impartite in grupe de 10, 100, 1000 si 10000.
Armata mongolă era organizată în sistemul decimal, trupele fiind împărţite în unităţi de zece soldaţi care se controlau reciproc. Se practica o variantă a decimării: dacă dezerta un oştean din cei zece, ceilalţi nouă oşteni trebuiau să moară.
Puterea şi succesul trupelor mongole se explică prin disciplina severă, prin enorma mobilitate a trupelor, natura robustă a cailor şi războinicilor, armele din dotare şi prin tactica inteligentă de luptă a comandanţilor mongoli. Fiecare călăreţ avea doi sau trei cai, care îi dădeau posibilitatea schimbării cailor obosiţi, oştenii oprindu-se pe un traseu numai pentru somn şi hrană. Aceasta consta preponderent din carne uscată făcută pulbere (borts), păstrată în băşică de vită prinsă la şa.
In 1211, declara razboi dinastiei Jin, atat din motive de razbunare, cat si pentru a putea castiga bogatiile Chinei de Nord, iar in 1213, in urma victoriilor zdrobitoare in campanii si a catorva succese in fata oraselor fortificate, Gengis isi extinde teritoriile cucerite de la teritoriul dinastiei Jin spre Sud, pana la Marele Zid.
In anul 1227 in timpul unei campanii militare Ginghis Han moare.
Gingis Han a certut sa fie inmormantat fara semne distinctive, conform obiceiurilor practicate in tribul sau. Dupa deces, trupul i- a fost returnat in Mongolia, in Khentii Aimag, locul sau natal, unde multi presupun ca se afla ingropat in apropierea Raului Onon, pe raza muntelui Burkhan Khaldun. Potrivit legendei, escorta funerara a executat pe loc pe oricine a intalnit pe drum, pentru a pastra secretul locului de ingropaciune si, in plus, un rau a fost deviat peste mormantul lui Gingis Han pentru a face imposibila descoperirea lui (la fel ca in cazul regelui sumerian Gilgamesh si al lui Atilla Hunul).
Astazi, Gengis Han a devenit simbolul unei Mongolii in cautarea identitatii, dupa multi ani de comunism.
Temujin primeste titlul de Gengis Han (Sef Suprem) de la un consiliu de conducatori, numit khuriltai. Cuvantul Gengis, in limba turca, inseamna ocean. In activitatea sa de nou imparat, dezvolta un sistem militar, bazat pe sistemul zecimal, armatele fiind impartite in grupe de 10, 100, 1000 si 10000.
Armata mongolă era organizată în sistemul decimal, trupele fiind împărţite în unităţi de zece soldaţi care se controlau reciproc. Se practica o variantă a decimării: dacă dezerta un oştean din cei zece, ceilalţi nouă oşteni trebuiau să moară.
Puterea şi succesul trupelor mongole se explică prin disciplina severă, prin enorma mobilitate a trupelor, natura robustă a cailor şi războinicilor, armele din dotare şi prin tactica inteligentă de luptă a comandanţilor mongoli. Fiecare călăreţ avea doi sau trei cai, care îi dădeau posibilitatea schimbării cailor obosiţi, oştenii oprindu-se pe un traseu numai pentru somn şi hrană. Aceasta consta preponderent din carne uscată făcută pulbere (borts), păstrată în băşică de vită prinsă la şa.
In 1211, declara razboi dinastiei Jin, atat din motive de razbunare, cat si pentru a putea castiga bogatiile Chinei de Nord, iar in 1213, in urma victoriilor zdrobitoare in campanii si a catorva succese in fata oraselor fortificate, Gengis isi extinde teritoriile cucerite de la teritoriul dinastiei Jin spre Sud, pana la Marele Zid.
In anul 1227 in timpul unei campanii militare Ginghis Han moare.
Gingis Han a certut sa fie inmormantat fara semne distinctive, conform obiceiurilor practicate in tribul sau. Dupa deces, trupul i- a fost returnat in Mongolia, in Khentii Aimag, locul sau natal, unde multi presupun ca se afla ingropat in apropierea Raului Onon, pe raza muntelui Burkhan Khaldun. Potrivit legendei, escorta funerara a executat pe loc pe oricine a intalnit pe drum, pentru a pastra secretul locului de ingropaciune si, in plus, un rau a fost deviat peste mormantul lui Gingis Han pentru a face imposibila descoperirea lui (la fel ca in cazul regelui sumerian Gilgamesh si al lui Atilla Hunul).
Astazi, Gengis Han a devenit simbolul unei Mongolii in cautarea identitatii, dupa multi ani de comunism.
joi
Attila Hunul-ultimul rege al hunilor
Attila a trait intre anii 406-453 e.n.A fost ultimul si cel mai puternic rege al hunilor.S-a născut în anul 406, într-o familie conducătoare a unuia dintre numeroasele triburi nomade eurasiatice din stepele Asiei Centrale, hunii. Unchiul său, Rugila, un războinic renumit, a hărţuit constant Imperiul Roman de Răsărit, reuşind, la un moment dat, să obţină tribut. Conducătorul Imperiului Roman de Apus îl ţinea pe nepotul mai mic al lui Rugila, Attila, la curtea de la Ravenna, drept garanţie că nu va fi atacat de ambiţiosul conducător. În 432, Rugila a format o confederaţie din mai multe triburi, fiind recunoscut de conducătorii acestora ca lider militar, devenind o forţă de temut.
Există suspiciuni că Mundzuk fratele lui Rugila l-ar fi ucis pe acesta si a preluat conducerea.
Mundzuk a avut 2 fii, Attila şi Bleda.Acestia din urma l-au alungat sau ucis pe Mundzuc si preiau conducerea.
Pentru început, cei doi fraţi au forţat Imperiul Roman de Răsărit să semneze un “tratat” prin care plătea un tribut şi se obliga să iniţieze relaţii comerciale cu hunii.
Până în 443, fraţii obţinuseră o seamă de victorii invadând Balcanii, cucerind provincia romană Africa, cu capitala la Cartagina, oprindu-se în faţa zidurilor duble ale Constantinopolelui. Împăratul Teodosius al II-lea, care făcuse multe înţelegeri anterioare, dar nu le respectase, a trebuit să le plătească aproape două tone de aur şi să accepte plata unui tribut mărit.
In anul 445 Bleda este ucis de Attila si astfel acesta devine unicul conducator al hunilor.
Cronicarul Priscus a povestit cum un văcar hun a observat că o viţea din turmă şchioapătă. Săpând în locul unde s-a rănit viţeaua, a descoperit o sabie, pe care i-a dus-o întins lui Attila. Acesta a crezut că e un dar de la zeul Marte pentru ca el să cucerească întreaga lume. Aşa a scris Priscus. Legendele ungare o numesc direct “spada lui Dumnezeu” şi-i atribuie o “descendenţă” până la mama regelui Solomon, după care se pierde. Honoria, sora împăratului Valentinian al III-lea al Imperiului Roman de Apus,este ceruta in casatorie de Attila fapt ce se pare ca si ea l-ar fi vrut si pretinde ca zestre jumatate din imperiu.
În 451 porneşte să-şi ia “iubita” cu forţa, devastând în prealabil Galia se pare la chemarile Honoriei.
Generalul Aetius decide să-i arate barbarului ce înseamnă o bătălie adevărată, nu iureşul specific călăreţilor huni, care le adusese numai victorii. Cei mai multi istorici considera, insa, ca Flavius Gaudentius provenea din randul populatiei daco-romane.
Attila este înfrânt în bătălia de pe Câmpiile Catalaunice, de către alianţa alcătuită din vizigoţi, franci şi oastea generalului Flavius Aetius. A rămas în istorie ca una dintre cele mai sângeroase înfruntări din istorie, Attila pierzând între 200.000 şi 300.000 de războinici.
In 453, Attila pregăteşte o nouă incursiune, asupra ambelor diviziuni ale Imperiului Roman, cu baza de atac în bazinul carpatic. A murit, însă, înainte ca planurile sale să reuşească.
Se pare ca moartea lui Attila a survenit în noaptea nunţii sale cu o prinţesă de neam Germanic pe nume Ildiko.
Interesant este faptul că în apropiere de Sighişoara există ruinele unei cetăţi care se spune că a fost a lui Attila, iar dealul din satul Aţel (cum era pronunţat numele conducătorului hun) ar adăposti mormântul acestuia, conform miturilor locale.
marți
Darius cel Mare-Imperiul Persan
Darius cel Mare s-a nascut in anul 550 i.e.n. fiind unul dintre cei
mai mari regi ai persilor.Se pare ca din punct de vedere militar nu a
fost unul din liderii cei mai norocosi ducand o campanie impotriva
scitilor soldata cu un esec si este infrant de Greci la Marathon.Cu toate acestea a fost un bun administrator al imperiului persan, in timpul lui imperiul cunoaste o inflorire economica si culturala iesita din comun.
Avand o armata formata din mai multe nationalitati(indieni,fenicieni,babylonieni,evrei si arabi)Darius reuseste sa administreze un teritoriu destul de mare cuprinzand India,Iranul,Irakul,Arabia,Asia Mica si Egiptul.
Teritoriul era impartit in 20 de regiuni numite satrapii ce erau conduse de catre satrapi.Fiecare provincie era independenta financiar si militar dar erau obligate la plata unor mari tributuri(India platea aproape 10000 de kg de argint plus 100000 de oi pe an)
Darius introduce o moneda unica in imperiu numita daric ce avea o greutate deaproximativ 30 de grame din aur cu o puritate de 96%.
Standardizeaza greutati universale asemanatoare egiptenilor si babylonienilor usurand astfel comertul.
Cu toate ca Ramses II a construit canalul Suez,Darius se pare ca restaureaza canalul ce nu mai putea fi navigabil facilitand comertul intre Nil,Marea Rosie si Golful Persic.
Monoteist convins Darius accepta si finanteaza construirea de locasuri de cult destinate altor zeitati fiind in asentimentul supusilor din imperiu care erau in proportie de peste 80% politeisti.
Fiind suparat de infrangerea de la Marathon Darius pregateste o expeditie de pedepsire a Greciei dar se pare ca o rascoala aparuta in Egipt ii intarzie expeditia.Dupa ce inabusa rascoala pregateste expeditia pentru urmatorul an dar moare in luna octombrie a anului 486 i.e.n. dupa o domnie de 36 de ani.
luni
Burebista
Burebista(inseamna nemaipomenitul) s-a nascut in jurul anului 110
i.e.n. tatal sau fiind un lider al unei grupari tribale.In anul
82i.e.n. acesta reuseste unificarea celor 4 mari grupari de triburi
geto-dacice.Un caracter solid si echilibrat, ajutat de calitatile unui geniu militar si un imens talent diplomatic, cunoscator al caracterului uman, un om robust, cu conditie fizica foarte buna, luptator fiind si calator, il impune ca cel mai mare rege dac
Unirea tuturor geto-dacilor a transformat neamul getic intr-o mare putere europeana, facind din Burebista "cel dintii si cel mai mare rege dintre cei ce au domnit cindva pesteTracia".
Burebista a fost singurul om capabil ca intr-un timp relativ scurt sa uneasca toate semintiile certarete ale traco-daco-getilor, sa supuna pe toti vecinii si dusmanii Daciei, sa stapineasca toate orasele de pe tarmul Pontului Euxin.
Dacii sub domnia de 40 de ani a regelui, fiind neinvinsi in toatre bataliile, realizeaza ceea ce lui Herodot ii parea imposibil dar confirmindu-l pe acesta. Uniti dacii ar fi putut stapinii lumea.
Dupa spusele lui Strabo Burebista detinea o armata de 200000 de ostasi.
Cu o populatie de peste 1 000 000 de oameni,bate moneda proprie si realizeaza o structura birocratica, punand coordonatori in economie, peste armata, peste judecatori, peste medici.
Intre anii 60-59i.e.n.porneste o campanie impotriva celtilor pe care-I infrange rezultatul fiind o mare migratie a acestora spre vest.
Cucereste toate cetatile de la Marea Neagra iar cele care s-au opus au fost arse din temelii.
Tot el este cel ce a pus sa se cladeasca in piatra formidabilul sistem de cetati din Muntii Orastiei, a ridicat temple in care preotii daci au timp si se si dedica cercetarilor astronomice, de botanica farmaceutica si medicina, si tot sub indelungata lui domnie numarul davelor creste vertiginos.
Dacii erau monoteisti crezand intr-un singur zeu si anume Zamolxe credinta lor fiind puternica avand in vedere ca ei se credeau nemuritori.
Transforma cetatea Sarmisagetusa in capitala a statului dac si aplica legi cea mai renumita fiind aceea de a taia vita de vie si de a trai fara vin.
Se amesteca in treburile interne ale Romei si cauta sa-l ajute pe Pompei in razboiul cu Cezar.Cu toate ca Pompei avea o armata de 2 ori mai mare decat a lui Cezar acesta nu asteapta ajutorul promis de la Burebista de 5000 de cavaleri (cei mai renumiti cavaleri ai tracilor) si porneste lupta.Pompei sufera o grea infrangere si fuge in Egipt unde moare.
In anul 44 i.e.n. Burebista este înlăturat şi ucis de aristocraţia nemulţumită de creşterea puterii acestuia.
In acelasi an este asasinat si Cezar care deja pregatise o mare armata pentru invadarea Daciei.Istoricii considera ca alta ar fi fost soarta Romei daca ar fi incercat sa invadeze Dacia avand in vedere ca Burebista era un excelent strateg si detinea o armata numeroasa,antrenata si puternica.
Moartea lui Burebista a provocat mari transformări şi tulburări. Regatul dac se destramă în 4, mai apoi în 5 state.
Etichete:
armata,
bejeus,
burebista,
cavaler trac,
celti,
cetati,
cezar,
daci,
Deceneu,
dediu nicolaie,
geti,
marea neagra,
moneda,
Pompei,
romani,
Sarmisagetusa,
stat,
tracia,
triburi,
Zamolxe
duminică
Traian...Marcus Ulpius Nerva Traianus-Dacicus si Pharticus

Marcus Ulpius Nerva Traianus s-a nascut la 18 septembrie 53 in
municipiul Italica din provincia Baetica (sudul Peninsulei Iberice). El
a devenit primul imparat roman care nu era originar din Italia. Tatal
lui T. a indeplinit succesiv functiile de guvernator al provinciei
Baetica, consul la Roma, guvernator al provinciei Siria.A fost antrenat din tinerete in armata romana si a avut un loc important in campanile din Spania,Siria si Germania in timpul domniilor lui Titus Iulianus si Domitian.
Renumele său i-a servit în timpul succesorului lui Domiţian,Nerva care era nepopular în cadrul armatei şi avea nevoie de ceva ca să le obţină sprijinul. A obţinut asta prin numirea lui Traian ca fiu adoptiv al său şi succesor în toamna lui anului 97.Viitor împărat Hadrian i-a adus vestea lui Traian despre adopţie, obţinând astfel bunăvoinţa lui Traian pentru restul vieţii sale.
La moartea lui Nerva, petrecuta la 27 ianuarie 98,Traian aflat inca la colonia Agripiniensis, in Germania, a devenit imparat. Instalarea sa la Roma se va petrece abia dupa un an, rastimp in care a inspectat trupele romane de pe Rin si Dunare.
Traian era un om cu totul deosebit, mai ales prin simplitatea moravurilor sale. Avea un trup vanjos si infrunta toate greutatile cot la cot cu ceilalti iar cu sufletul era la inaltime, deoarece nu se lasa purtat de indrazneala tineretii, dar nici impiedicat de batranete. Nu invidia, nici nu nedreptatea pe nimeni, ci dimpotriva, ii onora pe toti cei buni si-i inalta in demnitati, de aceea nici nu se temea si nici nu ura pe nimeni. Nu-si pleca urechea la intrigi si nici nu cadea prada maniei. Se feri de a acapara bunurile altora si a face omoruri nedrepte.
In urma razboaielor din 101-102, respectiv 105- 106, regatul dac este cucerit, fapt care determina imbunatatirea substantiala a starii financiare a imperiului, aflata in dificultate in urma imparatilor care au domnit inaintea lui.
In ambele razboaie, armata romana a fost condusa personal de imparat, alaturi de el aflandu-se Adrian, urmasul sau la tron. In urma victoriei, Traian si-a luat supranumele de Dacicus.
Victoria a fost sarbatorita in timp de patru luni.
Faimoasa « Columna lui Traian » a fost ridicata in Piata Traian din Roma pentru a comemora victoria.
In 114, T. a declansat campania militara care avea ca scop infrangerea si ocuparea regatului Partiei, vechi rival al Romei in Orient, stat care cuprindea teritoriul dintre fluviile Eufrat (Mesopotamia) si Indus. Pretextul razboiului cu partii l-a constituit stapanirea asupra Armeniei, teritoriul disputat atat de romani, cat si de parti. Razboiul a debutat prin inlaturarea regelui Armeniei, Parthamasiris, a continuat apoi, in 115-116, cu ocuparea Mesopotamiei de nord, Asiriei, Babilonului. In 116 T. si-a luat supranumele de Pharticus(invingator al partilor). Campania impotriva partilor s-a incheiat cu un compromis: regatul partic nu a fost ocupat in intregime, Roma ingloband partea sa vestica, pana la fluviul Tigru. In perioada 106-114, atat la Roma, cat si in provinciile imperiului, T. a pus in practica un vast program de constructii monumentale. Cele mai multe au fost proiectate si ridicate de arhitectul sirian Apollodor din Damasc.
Târziu în 116, pe când se odihnea în provincia Clicia şi plănuia încă un război împotriva Partei, Traian s-a îmbolnăvit। Sănătatea i s-a înrăutăţit în primăvara şi la sfarsitul verii anului 117 moare।
Sub conducerea lui Traian intinderea Imperiului roman era maxima: din Mesopotamia si Armenia pana la coastele africane si europene ale Atlanticului, ingloband Britania, de la Euopa centrala, cuprinzand Marea Mediterana, pana in deserturile Nubiei, in sudul Egiptului si ale Arabiei।
Cu toate ca cea mai mare parte din
domnia lui Traian au fost campanile militare,guvernul roman a fost
ghidat cu atentie si s-au format cateva reforme ca construirea unor
drumuri si poduri.
Spre deosbire de alţi conducători ai istoriei, reputaţia lui Traian a rămas nepătată timp de mai mult de 1900 de ani.
Spre deosbire de alţi conducători ai istoriei, reputaţia lui Traian a rămas nepătată timp de mai mult de 1900 de ani.
sâmbătă
Decebal-ultimul rege al dacilor
Cu toate ca Burebista era considerat de istorici cel mai mare rege
dac,istoria este mai bogata in ce priveste domnia lui Decebal.Decebal fiul lui Scorillo este de fapt o porecla insemnand cel viteaz,numele lui fiind de fapt Diurpaneus.
Duras-Diurpaneus unchiul lui Decebal,renunta la tron in favoarea lui Decebal,lucru foarte rar in acea vreme,intr-un moment in care tendintele Imperiului Roman erau cele de expansiune.
Motivul inceperii conflictului dintre daci si romani il reprezinta expeditiile dace la sud de Dunare in anul 85-86,in urma carora moare guvernatorul Mosesiei.
Roma nestiind cu ce forte se confrunta organizeaza o prima campanie in anul 87 formata din 6 legiuni plus numeroase trupe auxiliare conduse de generalul Fuscus.
Istoricul Dio Cassius ii facea urmatorul portret elogios: “Era foarte priceput in ale razboiului si iscusit la fapta, stiind sa aleaga prilejul pentru a-l ataca pe dusman si a se retrage la timp. Abil in a intinde curse, era viteaz in lupta, stiind a se folosi cu dibacie de o victorie si de a scapa cu bine dintr-o infrangere, pentru care lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor”.
Decebal suprinde intr-o capcana fortele romane, in lupta cazand insusi comandantul roman: prizonieri, trofee si stindardul legiunii a V-a Alaude sunt duse de Decebal in Muntii Orastie.
Popoarele de la hotarele Daciei(sarmantii,iazigi,roxolani) auzind de stralucita victorie incheie aliante cu marele rege dac.
Domitian,imparatul roman,soseste in Moseia si trimite o noua armata mai puternica condusa de Tettius Iulianus.Cu toate ca relieful este prielnic dacilor in batalia de la Tapae confruntarea indarjita se incheie cu victoria romana.
Dificultatile intampinate de armatele imperiale in Pannonia in lupta cu quazii si marcomanii, care-l sprijinisera pe regele dac, il determina pe Domitian sa accepte ofertele de pace facute de Decebal . Se incheie astfel in anul 89 o pace de compromis intre Imperiul Roman si Regatul Dac; in schimbul unor subsidii in bani si ingineri, instructori militari, Decebal se recunoaste rege clientelar, continuand in urmatorii 12 ani de pace sa-si consolideze puterea si statul.
Procesul de centralizare a statului dac este accelerat, armata este echipata si instruita, se initiaza un vast program de constructii civile si militare, indeosebi in regiunea Muntilor Orastie, soli incearca sa stabileasca relatii cu popoarele si statele inamice Romei.
Intre timp la conducerea Imperiului roman apare marele strateg Traian.De nationalitate iberica,este infiat de imparat si adus la tron la moartea acestuia.
Traian intelege ca pacea cu dacii nu este benefica deloc imperiului si opreste trimiterea de ingineri si bani lui Decebal.Pe langa aceasta Traian prin iscoadele trimise afla faptul ca Decebal intareste cetatile din Muntii Orastie cu banii si inginerii trimisi de romani.
Dupa 3 ani de pregatiri si aducerea la sud de Dunare a 13-14 legiuni si numeroase unitati auxiliare (in total circa 150.000 de soldati)Traian hotaraste atacarea Daciei in anul 101 e.n.
Decebal incearca din nou sa opreasca avansarea armatelor romane si este infrant din nou la Tapae. Spre sfarsitul anului 101 importante forte dace, aliate cu sarmati si bastarni, traverseaza Dunarea si patrund in Moesia, obligandu-l pe imparatul Traian sa se deplaseze spre noul teatru de razboi deschis de Decebal.
Ingeniosul plan strategic, care-l face pe Traian sa nu poata exploata succesul de la Tapae, se prabuseste insa dupa infrangerea fortelor lui Decebal in iarna si primavara anului 102 In batalia de la Adamclisi.Soarta bataliei ar fi fost totusi alta daca cavaleria dacica nu s-ar fi inecat in Dunare(greutatea cailor si a armelor face ca gheata sa se sparga).
In toamna anului 102, indarjita rezistenta a lui Decebal il obliga pe Traian sa incheie pacea cu regele dac, pace inteleasa insa de ambele tabere doar ca un simplu armistitiu. Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, inalta, intre Dobreta si Pontes, in ani 103-105, un durabil pod peste Dunare, pe care legiunile romane il trec in vara anului 105, initiind cel de-al doilea Razboi dacic.
In anul 105 abandonat de aliati, atacat prin Banat, Valea Oltului si Moldova, constrans continuu la defensiva, Decebal se retrage in citadela din Muntii Orastie. Dupa cucerirea puternicelor cetati care pazeau accesul spre capitala (Blidaru, Costesti, Piatra Rosie, Banita, Capalna, Tilisca), legiunile romane incep asediul Sarmiszegetusei.
In momentul asediului in cetatea capitala Sarmisegetusa erau peste 50000 de osteni daci.Armata romana numara 120000 de oameni plus o tehnica de lupta avansata.Dacii opun rezistenta eroica.
Traian afla de apeductele care alimentau cu apa cetatea si le distruge lasand ostenii daci fara apa.La doar 3 zile dupa acest lucru dacii se predau(sunt luati sclavi si vanduti la Roma) iar cetatea este cucerita si distrusa din temelii. O parte dintre aparatori, printre care si Decebal, reusesc sa paraseasca cetatea incercand sa continue rezistenta impotriva romanilor in interiorul tarii.
Urmarit de cavaleria romana si de frica sa nu cada sclav in mainile romanilor Decebal se sinucide.Capul si mana dreapta a lui Decebal este adusa imparatului Traian care va primi porecla de Dacicus.
Etichete:
Adamclisi,
apolodor din damasc,
bejeus,
blidaru,
costesti,
daci,
Decebal,
dediu nicolaie,
diurpaneus,
domitian,
munti,
orastie,
romani,
roxolani,
sarmati,
Sarmisegetusa,
scorillo,
tapae,
traian
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)